Papa Francisc şi-a reiterat poziţia conform căreia Biserica Catolică nu ar trebui să fie ostilă cu persoanele gay, argumentând într-un interviu pentru Associated Press (AP) că legile din multe ţări care incriminează homosexualitatea sunt "nedrepte".
"A fi homosexual nu este o infracţiune", a spus papa Francisc, precizând că unii episcopi catolici care susţin legi ce incriminează sau discriminează persoanele LGBTQ greşesc.
Liderul de la Vatican a adăugat că aceşti reprezentanţi ai bisericii ar trebui "să aibă un proces de conversie" şi să manifeste "sensibilitatea" pe care "Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi".
Papa pledează de multă vreme pentru o tolerare a persoanelor gay. El a dat celebrul răspuns "cine sunt eu să judec?" când a fost întrebat în legătură cu homosexualii catolici, la scurt timp după ce a devenit papă, în 2013, precizează Agerpres.
Între timp, jurnalistul italian Sandro Magister a declarat în această lună că regretatul cardinal australian George Pell a fost autorul unei note anonime pe care a publicat-o pe blogul său anul trecut, în care a descris pontificatul papei Francisc drept o "catastrofă". Potrivit acestei note, o gamă largă de comentatori considerau că "acest pontificat este un dezastru din multe sau din majoritatea punctelor de vedere; o catastrofă". Întrebat în legătură cu aceste critici, papa Francis a declarat: "Singurul lucru pe care îl cer este să o facă în faţa mea, pentru că aşa evoluăm cu toţii".
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!