Suveranul Pontif a lansat un apel la adresa şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, pentru a-şi uni eforturile în vederea încheierii ostilităţilor din Ucraina.
„Fie ca Sfântul Duh să ne schimbe inimile şi să ne transforme în aducători ai păcii, în special în Ucraina răvăşită de război”, i-a scris papa Francisc în limba rusă patriarhului Kirill, cu ocazia Paştelui Ortodox.
De asemenea, papa Francisc i-a scris patriarhului rus despre „un nou răsărit” de care au nevoie oamenii din Ucraina, care să pună capăt „întunericului războiului”.
Patriarhul Kirill, care este un aliat ferm al preşedintelui rus Vladimir Putin, a susţinut invazia Ucrainei în ceremoniile religioase pe care le-a oficiat, notează DPA, preluată de Agerpres.
Într-un interviu oferit săptămâna trecută ziarului argentinian La Nación papa Francisc a precizat că întâlnirea cu liderul ortodox rus, prevăzută pentru luna iunie, la Ierusalim, a fost anulată.
Cei doi lideri religioşi au discutat ultima oară, printr-o conexiune video, pe 16 martie, aminteşte DPA.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!