Statele Unite sunt „îngrijorate” de o instabilitate în Turcia, în urma arestării primarului Istanbulului Ekrem Imagoglu, anunţă secretarul de Stat Marco Rubio, relatează AFP.
„Observăm. Ne-am exprimat îngrijorarea. Nu apreciem să vedem o astfel de instabilitate în guvernarea unei ţări care este un aliat atât de apropiat”, a declarat presei şeful diplomaţiei americane, la bordul unei aeronave cu care se întorcea din Surinam la Miami, în Florida.
Statele Unite vor să strângă relaţiile cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, a subliniat Marco Rubio.
Preşedintele american Donald Trmp avea „o relaţie foarte bună de lucru cu domnul Erdogan în primul său mandat” şi ar dori să „relanseze” această relaţie, a declarat el.
„Ei (turcii) sunt aliaţi în cadrul NATO. Am vrea să cooperăm cu ei în Siria şi în alte părţi”, a adăugat el, transmite News.ro.
Marco Rubio a confirmat că a abordat subiectul manifestaţiilor zilnice împotriva arestării primarului Istanbulului Ekrem Imagoglu cu omologul său turc Hakan Fidan, pe care l-a primit la Washington marţi.
Însă nu vrut să comenteze măsurile luate împotriva presei din Turcia şi expulzarea joi a unui jurnalist de la BBC, Mark Lowen, şi arestarea luni a unui jurnalist de la AFP, Yasin Akgül, subliniind că nu dispune de suficiente informaţii.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!