Rusia şi-a intensificat „şantajul nuclear” împotriva Kievului prin bombardarea unei a doua centrale nucleare ucrainene, centrala Pivdenukrainsk, a spus directorul acestei instalaţii, Igor Polovici.
Prin bombardarea acestei centrale „a început a doua fază a şantajului lor nuclear”, a spus Polovici, în timp ce situl unei alte instalaţii atomice ucrainene, centrala Zaporojie, a fost deja bombardată de mai multe ori în ultimele luni, generând temeri în legătură cu un posibil accident nuclear.
AFP a putut constata marţi prezenţa unui crater adânc, presărat cu bucăţi de obuze, la câteva sute de metri de centrala Pivdenukrainsk, în regiunea Nikolaev, în timpul unei vizite de presă organizate de operatorul centralelor nucleare ucrainene, Energoatom.
La zeci de metri de crater, o clădire pe care AFP nu a putut să o viziteze părea să aibă uşile şi geamurile spulberate de suflul unor explozii. De altă parte a craterului, o altă clădire, mai puţin distrusă, avea de asemenea majoritatea geamurilor sparte, relatează Agerpres.
Potrivit responsabilului pentru securitate de la centrala Pivdenukrainsk, Ivan Gebet, poliţişti şi procurori au cercetat luni locul bombardamentului în căutarea de schije de obuze, pe care le-au dus pentru a identifica proiectilul.
Centrala Pivdenukrainsk este al treilea sit nuclear care s-a pomenit implicat în războiul lansat de Rusia în februarie împotriva Ucrainei şi aceasta în pofida numeroaselor apeluri ale comunităţii internaţionale de a proteja astfel de infrastructuri pentru a nu provoca o catastrofă pe continentul european.
Centrala Zaporojie, cea mai mare din Europa şi ocupată de trupele ruse chiar din primele săptămâni de invazie, a fost vizată de bombardamente mai multe ori în ultimele luni.
Kievul şi Moscova se acuză reciproc de aceste bombardamente şi de şantaj nuclear.
La începutul invaziei, forţele Moscovei au ocupat de asemenea centrala Cernobîl (nord), locul unde în 1986 a avut cel mai grav accident nuclear din istoria omenirii. Închisă din anul 2000, centrala se află într-o zonă puternic contaminată de deşeuri radioactive.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!