Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

S-a decis data conclavului pentru alegerea noului papă. Capela Sixtină a fost deja închisă pentru turiști

Vatican
Piața San Pietro, după moartea papei Francisc / Foto: Profimedia

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunţat luni, 28 aprilie, că conclavul pentru alegerea noului papă va începe în 7 mai, transmite dpa.

Agenţia Reuters informase cu scurt timp înainte că a fost închisă pentru turişti Capela Sixtină, unde va avea loc votul, pentru a permite efectuarea pregătirilor.

Cardinalii care urmează să participe la alegerea noului lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume au convenit asupra datei după consultări la Vatican, la exact o săptămână de la moartea papei Francisc; acesta a decedat în 21 aprilie, a doua zi de Paşte, la vârsta de 88 de ani.

Conclavul la care se reunesc cei 134 de cardinali în vârstă de mai puţin de 80 de ani trebuie să îl voteze pe noul papă cu o majoritate de două treimi, scrie Agerpres.

Procedura ar putea dura între câteva zile şi câteva săptămâni. Precedentele astfel de reuniuni, la care au fost aleşi papii Benedict al XVI-lea în 2005, respectiv Francisc în 2013, au durat doar câte două zile. 

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
vatican (3)
Ce este un conclav romano-catolic şi cine participă la acesta?
papa francisc
După funeraliile papei, urmează conclavul. Cine va fi următorul pontif? Câteva indicii de...
vatican (8)
Expertă în problemele Vaticanului: Identitatea următorului papă este „total imprevizibilă”...
vatican, papa francisc a murit
LIVE VIDEO Peste 128.000 de persoane i-au adus un ultim omagiu papei Francisc în nici 48 de...
Te-ar putea interesa și
Mourning period and funeral arrangements for Pope Francis, Vatican City, Rome, Italy - 23 Apr 2025
Doi cardinali îşi anulează participarea la conclav. Cine va fi următorul papă? Câteva indicii...
Cardinals on the way to the papal election at the Vatican in Rome / Photo 2013
Care sunt condiţiile pentru a deveni Papă? Cardinalii nu sunt singurele persoane care pot fi...
vatican (3)
Alegerea viitorului papă. Un celebru expert german în drept canonic preconizează un conclav...
Papa Francisc în sicriu
Vaticanul a făcut publice primele poze cu papa Francisc în sicriu. Va fi depus la Bazilica...
Partenerii noștri
Digi24 VIDEO Trump, salvat de o gafă imensă de soția lui. Ce i-a șoptit Melania la ureche la înmormântarea papei Francisc
VIDEO Trump, salvat de o gafă imensă de soția lui. Ce i-a șoptit Melania...
DigiSport Răzvan Lucescu s-a convins, după ce s-a apropiat la un singur punct de Champions League
Răzvan Lucescu s-a convins, după ce s-a apropiat la un singur punct de...
PeRoz Romina Gingașu, despre decizia de a nu avea copii cu Piero Ferrari, soțul cu 47 de ani mai mare: "În trei ani m-am obișnuit cu gândul"
Romina Gingașu, despre decizia de a nu avea copii cu Piero Ferrari, soțul...
Film Now Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39 de ani decât el: „E ciudat, dar amândoi ne simțim mai bine”
Dolph Lundgren, secretul căsniciei fericite cu soția sa, mai tânără cu 39...
Digi World "Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la mare, dar a rămas total dezamăgită
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat...
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a rămâne relevantă”
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Sediul DIICOT
Caz de sclavie identificat în judeţul Prahova. Membrii unei familii au exploatat, timp de opt...
Friedrich Merz/ Profimedia
Europa unită este ameninţată, avertizează viitorul cancelar german Friedrich Merz
Jocurile Olimpice/ Shutterstock
Primarul Londrei vrea ca oraşul să candideze pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2040
Gene Hackman and Betsy Arakawa
Noi detalii despre moarte actorului Gene Hackman și a soției lui Betsy Arakawa. Ce au...