Un videoclip controversat a fost publicat pe rețelele sociale de către militarii ucraineni, în care un soldat rus este surprins implorând o dronă kamikaze ucraineană să nu-l ucidă.
Imaginile, postate de Brigada 47 Mecanizată ucraineană activă în luptele din Avdiivka, îl prezintă pe militarul rus privind spre drona care îl supraveghează și implorând operatorul să-i cruțe viața.
Soldatul rus caută refugiu într-un adăpost, dar este alungat de militarii deja adăpostiți acolo. În cele din urmă, drona kamikaze ucraineană îl lovește.
Surse ucrainene susțin că militarul rus era un cecen "kadîrovit" din cadrul batalionului "Ahmat", implicat de asemenea în luptele din Avdiivka.
Videoclipul a stârnit o serie de reacții diverse, unii considerând scena crudă și inutilă, în timp ce alții o văd ca o consecință a războiului.
„Oamenii lui Kadîrov în sectorul Avdiivka! De îndată ce "akhmatoviții" au intrat în această zonă, aceștia cerșesc milă. Videoclipul îl arată pe unul dintre ei, iar brățara sa, pe care o veți vedea la sfârșit, confirmă acest lucru. În loc să se predea, el a făcut chiar mai bine: ne-a arătat dugheana cu ocupanții ruși. Care, apropo, l-au dat afară de acolo. După ce a dansat lângă un copac, kadyrovitul a fost mulțumit de o lovitură de dronă FPV de la o companie de drone de atac.”, se arată în descrierea postării Brigăzii 47 Mecanizată.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!