Acum la Digi FM TONI BRAXTON - He wasn-t man enough

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Prezenţa militară franceză în România va fi consolidată în perioada următoare

Le Président de la République française, Emmanuel Macron, reçoit son homologue par intérim de la Roumanie, Ilie Bolojan, au palais présidentiel de l'Elysée à Paris
Președintele interimar al României Ilie Bolojan și președintele francez Emmanuel Macron, la Palatul Elysee. Profimedia

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a fost reconfirmat Parteneriatul strategic dintre cele două ţări şi a anunţat că prezenţa militară franceză în România va fi consolidată în perioada următoare.

"Ne-am asigurat încă o dată că aşa cum Franţa a fost alături de România în momentele foarte importante ale ţării noastre şi astăzi rămâne alături de noi. Am reconfirmat Parteneriatul strategic cu Franţa. De asemenea, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenţei militare franceze în România, la solicitarea ţării noastre. Avem un contingent important francez care contribuie alături de celelalte contingente ale ţărilor aliate, ale Statelor Unite la securitatea ţării noastre şi am confirmat că această prezenţă va fi consolidată în perioada următoare. Am confirmat continuarea cooperării şi dezvoltării în zona economică şi în industria de apărare, având în vedere nu doar necesităţile regionale, dar şi posibilitatea ca această industrie să fie un pol de dezvoltare în România în anii următori", a spus Bolojan, la Paris, după întâlnirea bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, transmite Agerpres.

Președintele interimar al României Ilie Bolojan și președintele francez Emmanuel Macron, la Palatul Elysee. Profimedia

Ilie Bolojan: Pacea justă nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a UE la negocieri

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a participat miercuri, la Paris, şi la întâlnirea informală organizată de preşedintele Franţei privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa.

Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este colaborarea dintre ţările europene şi Statele Unite ale Americii, astfel încât să existe o încetare a focului şi o pace justă, care nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a Uniunii Europene la negocieri.

"Au fost intervenţii ale fiecărui stat, au fost diferite poziţii, dar câteva dintre ele s-au repetat şi, practic, sunt concluzii ale acestei întâlniri. În primul rând, o concluzie importantă este că securitatea Ucrainei este şi securitatea Europei şi a României şi noi, cei care suntem în vecinătatea Ucrainei şi în Europa de Est, ştim despre ce este vorba şi luni se împlinesc trei ani de zile de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Nu suntem alături de Ucraina doar dintr-un sentiment umanitar, în primul rând din acest motiv şi de nedreptate, ci suntem şi dintr-un interes strategic pentru ţara noastră. În aceşti ani, aşa cum v-am spus, scutul nostru a fost NATO. Şi a doua concluzie importantă a fost că, în continuare, colaborarea dintre ţările europene şi Statele Unite ale Americii poate să fie cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize, în aşa fel încât nu doar să avem o încetare a focului, ceea ce este foarte bine, ci să avem o pace justă, în aşa fel încât în anii următori să nu reînceapă un nou conflict, iar această pace justă, şi o pace echitabilă, nu se poate face fără participarea Ucrainei şi a Uniunii Europene la închiderea acestor negocieri", a afirmat Ilie Bolojan.

El a precizat că la această reuniune s-a convenit că este nevoie, în perioada imediat următoare, de unitate şi coordonare între ţările europene, care au stabilit pregătirea unui pachet de sprijin pentru Ucraina.

"Diversitatea în perioade normale în Uniunea Europeană este un lucru bun, a fost un câştig, dar, într-o situaţie de criză, cum a fost, de exemplu, coronavirusul sau cum avem acum, este evidentă nevoie de coordonare, în aşa fel încât să acţionăm mai rapid, să putem să avem un plan de acţiune care să aibă în vedere sprijinirea în continuare a Ucrainei, sens în care s-a convenit inclusiv pregătirea unui pachet important de sprijin în perioada imediat următoare, în aşa fel încât el să poată fi adoptat la primul Consiliu European", a spus preşedintele interimar.

Potrivit acestuia, pachetul de sprijin va fi atât financiar, cât şi militar, care nu înseamnă însă prezenţa militară în teren, ci muniţie, armament, tehnică de luptă.

Preşedintele interimar a mai spus că se discută şi despre disponibilitatea trupelor, în eventualitatea trimiterii acestora pentru menţinerea păcii.

"În această perioadă, avându-se în vedere diferitele scenarii la care se poate ajunge, se discută şi acest subiect, iar România îşi va forma un punct de vedere în perioada următoare, în funcţie de evoluţia situaţiei", a punctat Ilie Bolojan.

El a mai informat că s-a convenit ca, periodic, să existe întâlniri de informare pentru corelarea poziţiilor.

"Pentru că, fără o coordonare, capacitatea de acţiune este redusă. Şi cred că o decizie efectivă legată de un plan se va lua la proximul Consiliu (European - n.r.)care va fi organizat în perioada următoare", a opinat el.

Ilie Bolojan a menţionat că s-a decis de pe o zi pe alta ca reuniunea să aibă şi formatul online.

"Având în vedere că aveam o întâlnire bilaterală stabilită, am venit personal şi cred că această întâlnire bilaterală a fost o chestiune importantă pentru ţara noastră", a subliniat preşedintele interimar, pentru care deplasarea la Paris a fost prima în calitate oficială de la preluarea mandatului.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan şi premierul Luxemburgului, Luc Frieden, au fost prezenţi în persoană la reuniunea privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa de la Paris.

La eveniment au participat prin videoconferinţă: preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, preşedintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, premierul Belgiei, Bart de Wever, premierul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, premierul Canadei, Justin Trudeau, premierul Croaţiei, Andrej Plenkovic, premierul Estoniei, Kristen Michal, premierul Finlandei, Petteri Orpo, premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, premierul Irlandei, Micheal Martin, premierul Islandei, Kristrun Frostadottir, premierul Letoniei, Evika Silina, premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, premierul Portugaliei, Luis Montenegro, premierul Suediei, Ulf Kristersson, premierul Sloveniei, Robert Golob, premierul Cehiei, Petr Fiala.

Înainte de reuniune, preşedintele interimar Ilie Bolojan a avut o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Volodimir Zelenski
Zelenski afirmă că 40% din armele din prima linie sunt produse intern
Delegația Congresului SUA a ajuns la Palatul Parlamentului/ Foto: Presidency.ro
Delegația Congresului SUA a ajuns la Palatul Parlamentului: „Vrem să ducem acest parteneriat...
lavrov
Lavrov estimează că nu este uşor să se ajungă la un acord de pace în Ucraina cu SUA. „Suntem...
sumî, ucraina
POLITICO: Atacul de la Sumî nu e o greșeală, e o strategie militară rusă pentru a teroriza...
Te-ar putea interesa și
praf saharian romania 438058324_770954651837503_358946840469043517_n
Val de praf saharian, în România, înainte de Paște. Care sunt zonele afectate
sumî, ucraina
Peste 30 de oameni au murit astăzi după un atac cu o rachetă rusească lansată asupra orașului...
atac cu drone in ucraina
55 de drone lansate de ruși către Ucraina, în timpul nopții
Serghei Lavrov
Serghei Lavrov laudă modul în care Trump înţelege situaţia privind războiul din Ucraina...
Partenerii noștri
Digi24 Primele declarații ale tânărului care a fost ținut captiv timp de 20 de ani de mama sa vitregă. „Sunt un supraviețuitor”
Primele declarații ale tânărului care a fost ținut captiv timp de 20 de...
DigiSport Man. United, Tottenham, Bodo/Glimt și Bilbao sunt în semifinalele Europa League! Toate rezultatele serii
Man. United, Tottenham, Bodo/Glimt și Bilbao sunt în semifinalele Europa...
PeRoz Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding...
Film Now Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret...
Digi World Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea...
Stirile Kanal D Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu. Fratele tânărului decedat, detalii despre ultimele ore din viața lui „Castron": „Îl auzeam cum face urât"
Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu...
ProFM E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Interior,Of,Airplane,With,Passengers,On,Seats,And,Stewardess,In
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine...
Marco Rubio
Administrația Trump va aborda cu liderii europeni problema libertății de exprimare, anunță...
Columbia declară stare de urgenţă sanitară din cauza îmbolnăvirilor şi deceselor provocate de febra galbenă/ Shutterstock
Columbia declară stare de urgenţă sanitară din cauza îmbolnăvirilor şi deceselor provocate de...
Gold,Bars,And,Financial,Concept,,Studio,Shots
Preţul aurului a atins un nou maxim istoric. Cât a ajuns să coste un gram