Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri că NATO nu recunoaște teritoriile anexate ilegal de Rusia, acțiune calificată drept „cea mai mare încercare de anexare a unui teritoriu european prin forță, după Al Doilea Război Mondial”. În același timp, Stoltenberg a spus că Rusia „trebuie să înțeleagă că un război nuclear nu poate fi purtat și nu are câștigători” și că „vor exista consecințe severe pentru Rusia”, dacă va folosi arme nucleare. În același timp, NATO se va asigura că „Putin nu va câștiga” războiul din Ucraina.
„Această anexare e ilegală și ilegitimă. NATO nu va recunoaște aceste teritorii ca parte a Rusiei. Aceste teritorii sunt Ucraina. Donețk e Ucraina, Lugansk e Ucraina, Zaporojie e Ucraina, la fel si Crimeea”, a spus Stoltenberg.
În privința recentelor amenințări nucleare făcute de liderii ruși în ultima perioadă, Stoltenberg a spus că NATO monitorizează „îndeaproape” Federația Rusă și că „Rusia trebuie să înțeleagă că un război nuclear nu trebuie purtat, deoarece un astfel de conflict nu poate fi câștigat.
„Retorica președintelui Putin este nesăbuită. NATO rămâne vigilent, monitorizăm îndeaproape ce face Rusia. Rusia trebuie să înțeleagă că un război nuclear nu poate fi câștigat și nu poate fi dus”. Vor exista consecințe severe pentru Rusia dacă folosește arme nucleare și acest mesaj a fost transmis foarte clar către Rusia”
În opinia secretarului general al NATO, Ucraina are tot dreptul să lupte pentru recuperarea teritoriilor aflate sub ocupație rusă.
„Pot continua să-și elibereze teritoriile. Anexarea ilegală nu schimbă natura acestui conflict. Dacă acceptăm anexarea și acceptăm retorica nucleară, atunci acceptăm șantajul nuclear, acceptăm că, prin amenințarea cu folosirea unei arme nucleare, regimurile autoritare pot să obțină exact ceea ce-și doresc”
„Putin poartă întreaga răspundere pentru acest război și cade în răspunderea sa decizia de a-i pune capăt. Dacă Rusia încetează să lupte, va fi pace. Dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista ca națiune”, a mai spus Stoltenberg.
Șeful NATO a arătat că Putin a eșuat în atingerea tuturor obiectivelor strategice din acest război și că NATO se va concentra în continuare în oferirea sprijinului militar pentru Kiev, astfel încât Ucraina să se poată apăra împotriva „invaziei brutale a Rusiei”.
Vladimir Putin a anunțat ruperea ilegală a Ucrainei, după ce a semnat decretele prin care a anexat ilegal teritoriilor ocupate din Ucraina la Rusia, după referendumurile-farsă ilegale pe care rușii le-au organizat de-a lungul săptămânii care a trecut. Rușii au organizat o ceremonie somptuoasă pentru anexarea teritoriilor ocupate, o decizie prin care vor să-și întărească amenințările cu arma nucleară și să descurajeze armata ucraineană eliberatoare din a-și recupera teritoriile.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!