Acum la Digi FM LAURYN HILL - Doo Wop (That Thing)

Trump refuză angajamentul transferului pașnic de putere și este criticat chiar și de republicani: „Fără asta, este Belarus”

Donald Trump cu mâinile în sân
Donald Trump

Preşedintele american, Donald Trump, a refuzat miercuri să se angajeze la transferul paşnic al puterii în cazul înfrângerii la alegerile de la 3 noiembrie, atrăgându-şi reacţiile indignate din partea adversarului său democrat, Joe Biden, dar şi din propria tabără.

„Va trebui să vedem ce se întâmplă”, a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Potrivit Agerpres, președintele american fusese întrebat de un jurnalist dacă îşi ia angajamentul să asigure un transfer fără violenţă al puterii indiferent de rezultatul alegerilor în care se confruntă cu democratul Joe Biden.

În prezent depăşit în sondaje, preşedintele republican se plânge regulat de condiţiile organizării scrutinului şi afirmă că votul prin corespondenţă este o sursă de potenţiale fraude. Această aserţiune nu este demonstrată, iar votul prin corespondenţă ar urma să fie mult mai utilizat în acest an din cauza pandemiei de COVID-19.

Donald Trump a părut să îndemne miercuri la anularea buletinelor trimise prin poştă. „Să scăpăm de aceste buletine şi va fi foarte paşnic, nu va fi un transfer cu adevărat, va fi o continuare”, a spus el.

Trump, criticat și de republicani: Fără asta, este Belarus

Joe Biden a reacţionat imediat la afirmaţiile omului de afaceri republican care avansează frecvent ideea că nu va recunoaşte rezultatul alegerilor. Donald Trump a formulat aceeaşi ameninţare cu prilejul scrutinului din 2016 pe care l-a câştigat în faţa lui Hillary Clinton.

„În ce ţară trăim? Abia îmi vine să glumesc. Vreau să spun, în ce ţară ne aflăm? El spune lucrurile cele mai iraţionale, nu ştiu ce să zic”, a declarat candidatul democrat.

Senatorul republican Mitt Romney, care i se opune de multe ori preşedintelui, a reacţionat cu indignare la rândul său.

„Transferul paşnic al puterii este fundamental pentru democraţia noastră: fără asta, este Belarus. Orice sugestie a unui preşedinte că s-ar putea sustrage de la această garanţie constituţională este în acelaşi timp de neimaginat şi inacceptabilă”, a scris el pe Twitter.

Declaraţiile ambigue ale preşedintelui Donald Trump se înscriu într-un context tensionat în Statele Unite.

Decesul judecătoarei de la Curtea Supremă Ruth Bader Ginsburg îi oferă preşedintelui posibilitatea de a numi un nou judecătorul în cadrul acestei instituţii fundamentale din democraţia americană, pentru că tranşează marile probleme ale societăţii, ca dreptul la avort sau portul de armă.

Înalta Curte, care arbitrează, de asemenea, litigiile privind alegerile prezidenţiale, ar urma să fie ancorată durabil în tabără conservatoare cu trei numiri făcute de Donald Trump.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump confirmă spusele lui Rubio: SUA vor renunţa la eforturile de pace pentru Ucraina, dacă...
Closeup,Of,American,Usa,Flag,,Stars,And,Stripes,,United,States
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria
Marco Rubio/ Profimedia
SUA ar putea renunța la negocierile de pace Rusia-Ucraina, spune Marco Rubio. Trump are alte...
george clooney si joe biden
George Clooney, după ce anul trecut i-a cerut public lui Joe Biden să se retragă din cursa...
Te-ar putea interesa și
Washington,–,January,30,2025:,President,Donald,Trump,Speaks,At
Harvard este o „glumă” unde se „învaţă ura şi prostia”, acuză Trump
lavrov
Lavrov estimează că nu este uşor să se ajungă la un acord de pace în Ucraina cu SUA. „Suntem...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump cataloghează atacul de la Sumî drept ”oribil”, fără să acuze Rusia: ”Cred că este...
Incendiu la locuinţa lui Josh Shapiro/ Profimedia
„Incendiu provocat” la locuinţa lui Josh Shapiro. Guvernatorul statului Pennsylvania se afla...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Nebunie totală în Germania: prima repriză s-a terminat 4-4! Nimeni nu ar fi ghicit scorul final
Nebunie totală în Germania: prima repriză s-a terminat 4-4! Nimeni nu ar...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiții...
paste fericit mesaje
Paște Fericit! Mesaje și urări pentru cei dragi
Romanian Government, Cabinet Meeting, Bucharest, Romania - 13 Jun 2024
Premierul Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte pentru toţi creştinii din România: „Credinţa...
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat
Pompierul căzut în lacul Siriu a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit a fost adus la mal