Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit duminică peste linii electrice de înaltă tensiune în apropiere de Washington, D.C., provocând întreruperi masive de curent. Salvatorii au lucrat până târziu în noapte pentru a salva persoanele aflate la bordul aeronavei încurcate în cabluri, transmite luni Reuters.
Aeronava s-a prăbuşit în jurul orei locale 17:30 (22:30 GMT) în condiţii de ceaţă şi umezeală în Montgomery Village, Maryland, conform serviciului de pompieri şi salvare. Avionul a fost prins în liniile electrice la aproximativ 30 de metri de sol. Impactul a dus la întreruperi de curent pentru aproximativ 120.000 de clienţi, potrivit companiei de utilităţi din zona Washington. Au fost închise mai multe drumuri, iar numeroase semafoare nu mai funcţionează.
Scott Goldstein, şeful pompierilor din comitatul Montgomery, a declarat că echipa de salvare este în contact cu doi ocupanţi ai avionului, pe care îi sună pe telefoanele mobile la intervale regulate. El a refuzat să descrie starea acestora, menţionând doar că păstrează contactul cu ei.
Potrivit Administraţiei Federale a Aviaţiei, aeronava Mooney M20J zbura din Westchester, New York şi urma să aterizeze la Montgomery Airpark, în apropiere de locul accidentului, informează Agerpres.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!