Un plic suspect conţinând o pudră albă a fost găsit vineri în sediul Comisiei Europene din Bruxelles şi a fost declanşată acolo o operaţiune a serviciilor de urgenţă, relatează agenţia Belga, citată de DPA.
Operaţiunea are loc la etajul unde se află şi biroul şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, etaj care a fost evacuat.
Ursula von der Leyen şi ceilalţi membri ai staff-ului ei sunt bine, dar o persoană a venit în contact cu scrisoarea, însă nu prezintă simptome, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor din Bruxelles.
Substanţa găsită în plic este acum analizată de unitatea belgiană de protecţie civilă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!