Ungaria, membră a Uniunii Europene, a anunţat sâmbătă că Rusia a început să-i livreze mai mult gaz natural decât era prevăzut în precedentele lor acorduri comerciale, urmare a vizitei făcute în iulie, la Moscova, de ministrul său de externe, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Ministerul ungar al Afacerilor Externe a explicat că negocierile comerciale cu Moscova "au permis să se ajungă la un acord", având drept rezultat faptul că Gazprom a început să livreze vineri "volume superioare celor menţionate în contract".
"Este datoria guvernului ungar să asigure o aprovizionare sigură cu gaz pentru ţară şi suntem la înălţime", a postat pe Facebook un funcţionar cu rang înalt al ministerului, Tamas Menczer. Până la sfârşitul lunii august, un volum suplimentar de 2,6 milioane de metri cubi pe zi va intra în ţară prin gazoductul Turkstream, a precizat el.
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a făcut o deplasare neprevăzută la Moscova în iulie pentru a discuta despre achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi suplimentari de gaz, care să se adauge celor 4,5 miliarde care erau livrate în fiecare an Budapestei înainte de conflictul din Ucraina.
UE a început să pună în practică în această săptămână un plan vizând reducerea consumului de gaz cu 15%, pentru a face faţă creşterii necontrolate a preţurilor la energie provocate de invazia rusă în Ucraina.
Anumite ţări ale blocului european au totuşi reticenţe în a urma planul cu stricteţe, care oricum prevede "reducerea voluntară a cererii".
Ungaria, care depinde de gazul transportat direct din Rusia, a cerut o derogare.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!