Acum la Digi FM Marius Dobre PINK - Family Portrait

Ungaria spune că „nu va ceda presiunilor” din cadrul UE în privinţa Ucrainei

Peter Szijjarto
Peter Szijjarto. Profimedia

Ungaria a transmis luni că nu va ceda presiunilor altor state din Uniunea Europeană pentru a accepta discuţiile de aderare cu Ucraina, pregătind scena pentru o confruntare la summitul UE din această săptămână, relatează Reuters.

Guvernul ungar "va continua să ia decizii în conformitate cu valorile europene şi naţionale" şi "nu va ceda presiunilor din partea nimănui, indiferent dacă ele vin sub formă de mită sau sub formă de promisiuni", a transmis luni ministrul ungar de externe Peter Szijjarto într-o postare pe Facebook, citată de agenţia de presă MTI, arată Agerpres.

Înaintea "întâlnirilor istorice care afectează viitorul Europei" şi care vor avea loc la Bruxelles în această săptămână, Szijjarto a declarat că există semne de "presiune politică şi mediatică înfricoşătoare".

"Elita politică şi mass-media europene amestecă în mod evident dimensiuni complet diferite, încercând să rezolve probleme istorice şi strategice prin acorduri tactice", a spus el.

Însă, "evident, nu vor reuşi", pentru că "nu ne vom da consimţământul", a adăugat şeful diplomaţiei ungare.

Dezbaterile dintre miniştrii de externe din UE şi cele din cadrul Consiliul Afaceri Generale se vor concentra asupra Ucrainei, a spus el, adăugând că "o mare parte a politicienilor din UE încearcă să adopte decizii care sunt în mare parte nepregătite şi nu au un consens strategic".

Premierul Ungariei, Viktor Orban, rămâne inflexibil în opoziţia sa faţă de deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, la fel şi faţă de creşterea ajutorului pentru Kiev în faţa invaziei ruse.

Comisia Europeană a pledat în noiembrie pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE cu Ucraina, precum şi cu Republica Moldova, două ţări care au obţinut statutul de candidat la UE în iunie 2022, la câteva luni după începerea războiului de către Moscova.

Executivul european a mai propus alocarea unui ajutor de 50 de miliarde de euro până în 2027 pentru Ucraina, în cadrul unei revizuiri la jumătatea perioadei a bugetului pe termen lung al UE.

Liderii europeni se vor reuni joi şi vineri în cadrul unui summit la Bruxelles, la care unul dintre punctele de pe ordinea de zi va fi deschiderea negocierilor cu Ucraina, Republica Moldova şi Bosnia, deşi premierul ungar Viktor Orban a anunţat deja că se opune acestei chestiuni, care necesită unanimitate.

Orban, principalul aliat al Rusiei în UE, a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, în care le cere liderilor blocului comunitar să nu discute despre extinderea cu Ucraina sau despre ajutorul financiar de 50 de miliarde de euro pentru Kiev.

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat că ar fi "devastator" pentru ţara sa şi pentru UE dacă summitul european de joi şi vineri nu ar da undă verde pentru discuţiile de aderare şi pentru suplimentarea ajutorului financiar şi militar pentru ca Kievul să se apere în faţa invaziei Rusiei.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Lucian Mîndruta sezon 2 - 2024
Lucian Mîndruță – 16 decembrie 2024
paleologu digifm
Cum vede Theodor Paleologu cultura, politica și provocările României...
Prague,,Czechia,-,7,20,2024:,Smartphone,On,Surface,Showing
„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile...
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi...
Pe aceeași temă
Lei,Money,Banknotes,,Detail,Photo,Of,Ron.,Romanian,Currency
Inflaţia din România este cea mai mare din UE pentru a zecea lună la rând, arată Eurostat
Press conference of Donald Tusk and Volodymyr Zelenskyy in Warsaw - 15 Jan 2025
Premierul polonez: Rusia a planificat „acte de terorism” în transportul aerian din întreaga...
NATO Secretary General Mark Rutte
Rutte: Pacea în Ucraina nu va fi de durată dacă războiul se încheie cu un pact pe placul...
minister-rus-externe-profimedia
Rusia, supărată din cauza noilor sancţiuni ale SUA: „Acţiunile ostile ale Washingtonului nu...
Te-ar putea interesa și
Chancellor Scholz in New York
Volodimir Zelenski: „Desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina va ajuta ca Rusia să fie...
putin (8)
Rusia nu vrea negocieri, ci să prelungească războiul până în 2027, susține șeful Centrului...
09 October 2024, France, Straburg: Viktor Orbn (Fidesz), Prime Minister of Hungary, sits in the plenary chamber of the European Parliament. At the beginning of the third day of the session, Hungary's Prime Minister Orban will present the work of the Hunga
Polonia exclude Ungaria de la ceremonia de preluare a preşedinţiei UE: „Nu este un oaspete...
Flags,Of,North,Korea,And,Russia,Above,Dark,Sky.
Kim Jong Un i-a trimis lui Putin o scrisoare de Anul Nou, în care promite consolidarea...
Partenerii noștri
Digi24 „Caut chiriaș care să ajungă acasă după 20.30 seara și să lipsească în weekenduri”. Un anunț s-a viralizat din cauza cerințelor
„Caut chiriaș care să ajungă acasă după 20.30 seara și să lipsească în...
DigiSport Aflat în ultimele 6 luni de contract cu Dinamo, Astrit Selmani s-a decis și semnează
Aflat în ultimele 6 luni de contract cu Dinamo, Astrit Selmani s-a decis...
PeRoz Eliza Iliescu împlinește 20 de ani. Cea mai bătrână mamă din România i-a spus adevărul despre tatăl ei abia la 17 ani
Eliza Iliescu împlinește 20 de ani. Cea mai bătrână mamă din România i-a...
Film Now Prima ieșire publică a lui Bruce Willis, de când suferă de demență. A ținut să le mulțumească și să le strângă mâna unor polițiști
Prima ieșire publică a lui Bruce Willis, de când suferă de demență. A...
Digi World Înainte și după! Cum s-a schimbat corpul unui tânăr care a parcurs 250.000 de pași în șapte zile: „Nu mă așteptam să văd vreo diferență”
Înainte și după! Cum s-a schimbat corpul unui tânăr care a parcurs 250.000...
Stirile Kanal D "Să primească 21 de ani de închisoare, exact vârsta băiatului meu" Vlad Pascu își va afla pedeapsa pentru uciderea tinerilor la 2 Mai
"Să primească 21 de ani de închisoare, exact vârsta băiatului meu" Vlad...
ProFM Loredana Groza, imaginea fără filtre pe care a postat-o pe rețelele sociale. Cum arată celebra cântăreață în realitate, la 54 de ani
Loredana Groza, imaginea fără filtre pe care a postat-o pe rețelele...
Digi Life Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte miliarde de euro au cheltuit
Circa 94 de milioane de vizitatori străini în Spania, în 2024. Câte...
Ultimele știri din matinal
florin negrutiu alegeri
Florin Negruțiu: Clasa politică zboară cu jetul, dar țara e pe marginea prăpastiei
paleologu012
Theodor Paleologu: România e o democrație originală și vulnerabilă. Avem nevoie de terapie...
Calin Georgescu/ Inquam Photos / George Calin
Analiza profesorului Cristian Păun: Cum e afectată economia și cât de realizabile sunt...
cristian pirvulescu
Cristian Pîrvulescu, despre cum influențează instabilitatea politică alegerile din România...
Ultimele știri
Vizual FilmMania_Digi Romania_17.01.2025
FilmMania este disponibil pe DIGI România
Călin Georgescu
Instanţa supremă respinge definitiv acţiunea lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor
Irina-Columbeanu
Irina Columbeanu a împlinit 18 ani. Ce mesaj i-a transmis public Monica Gabor și de ce n-ar...
US Open - Celebs on the blue carpet - Day 2
Ben Stiller, adevărul despre secretul căsniciei cu Christine Taylor, după ce s-au împăcat...