Vladimir Putin a apostrofat un jurnalist care îi lua un interviu, în contextul în care i s-a pus o întrebare pe care a considerat-o nepotrivită, legată de familia acestuia. Preşedintele rus a făcut din viaţa sa personală şi a familiei sale secret de stat, iar atunci când presa încearcă să ridice măcar puţin vălul de pe acest mister, Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului, potrivit mass-media ruse, relatează Agerpres.
Întrebat despre una dintre fiicele sale în cadrul unui interviu pentru agenţia oficială de presă TASS, Putin l-a apostrofat pe Anton Vandenko atunci când acesta a tuşit, considerând că a făcut-o cu „subînţeles”: „Degeaba behăiţi!”, a spus liderul de la Kremlin.
Vandenko a dorit să afle cine este persoana cu cea mai mare autoritate pentru nepoţii şefului statului rus. „Ei sunt încă mici. Pe unul dintre ei, fiica mea a început deja să-l înveţe să înţeleagă ce înseamnă viaţa”, a răspuns Putin. Jurnalistul l-a întrebat despre care dintre cele două fiice ale preşedintelui este vorba, ştiindu-se că el are două fete, Maria şi Ekaterina, ţinute departe de ochii lumii după ce tatăl lor a urcat pe Olimpul puterii din Rusia la începutul anului 2000.
„Ce contează?”, a replicat preşedintele rus, dând impresia că îşi păstrează calmul. În acel moment jurnalistul a exclamat şi a tuşit. „Degeaba behăiţi!”, l-a apostrofat imediat Putin. „Nu behăi, tuşesc!”, nu s-a pierdut ziaristul cu firea.
„Cu atât mai mult. Nu aveţi de ce tuşi. Nu trăiţi viaţa mea şi nu înţelegeţi ce înseamnă problemele de securitate. Când o persoană este departe de toate astea, nu le observă pur şi simplu”, a continuat Putin, păstrându-şi zâmbetul pe chip.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!