Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus dictatorului nord-coreean Kim Jong Un că ”apreciază susţinerea” politicii ruse de către Coreea de Nord, în cadrul unui summit bilateral la Phenian.
”Apreciem mult susţinerea dumneavoastră sistematică şi permanentă a politicii ruse, inclusiv în dosarul ucrainean”, a spus Putin, citat de agenţiile de presă internaționale, la începutul întâlnirii sale cu Kim Jong Un, în urma unei ceremonii solemne în principala piaţă din Phenian.
El a făcut elogiul cooperării celor două ţări, ”care se bazează pe principiile egalităţii şi respectului reciproc al intereselor” şi a anunţat că ”un nou document fundamental” care încadrează relaţiile bilaterale ”pe termen lung este pregătit”.
Parteneriat strategic global
Potrivit Kremlinului este vorba despre acordul unui ”parteneriat strategic global” care, în cazul în care este semnat, va fi condiţionat de ”evoluţia profundă a situaţiei geopolitice în lume”.
”Rusia şi Coreea de Nord sunt legate de multe decenii de o prietenie solidă şi o vecinătate strânsă”, a declarat preşedintele rus.
”Sunt foarte fericit să vă întâlnesc din nou. Sper ca viitoarea întâlnire să aibă loc în Rusia, la Moscova”, a spus Putin, care l-a primit pe Kim în două rânduri în Extremul Orient rus, în aprilie 2019 şi în septembrie 2023.
Înainte de începerea summitului, Vladimir Putin a fost primit cu mare pompă de către Kim Jong Un, în principala piaţă din Phenian, decorată cu această ocazie cu un panou cu portrete uriaşe ale celor doi lideri, potrivit unei înregistrări video publicate de Kremlin.
Mii de locuitori ai capitalei nord-coreene, inclusiv mulţi copii, cu flori şi baloane, i-au salutat pe Vladimir Putin şi Kim Jong Un pe muzica orchestrei militare, scrie News.ro.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!