Acum la Digi FM THEO ROSE ft SMILEY - Ultimul Dans

Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Vladimir Putin că încearcă să îl "manipuleze" pe Donald Trump în privința Ucrainei

Donald Trump și Volodimir Zelenski
Donald Trump și Volodimir Zelenski / Foto: Profimedia

Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Vladimir Putin că încearcă să îl "manipuleze" pe Donald Trump, după ce omul forte de la Kremlin a salutat revenirea miliardarului republican la putere la Casa Albă şi s-a declarat pregătit să se întâlnească pentru a negocia asupra Ucrainei, notează AFP, potrivit Agerpres.

Kievul avertizase anterior împotriva oricăror negocieri care nu implică Ucraina şi pe occidentali.

"Doreşte să manipuleze dorinţa preşedintelui Statelor Unite ale Americii de a se ajunge la pace", a afirmat Volodimir Zelenski în mesajul său zilnic pe reţelele sociale.

Potrivit preşedintelui ucrainean, Vladimir Putin, care a lansat invazia masivă a Ucrainei în februarie 2022, este de fapt dispus să continue războiul şi să "manipuleze liderii internaţionali".

"Sunt convins că nicio manipulare rusă nu poate reuşi acum", a ţinut el să sublinieze.

Moscova, Kievul şi aliaţii lor urmăresc să vadă ce poziţie va adopta imprevizibilul lider de la Casa Albă în privinţa conflictului ucrainean, pe care a pretins în repetate rânduri că vrea să îl încheie fără a explica vreodată intenţiile sale.

O conversaţie mult discutată, dar încă nerealizată, între Donald Trump şi Vladimir Putin este văzută ca un pas important. De o săptămână, atât Kremlinul, cât şi Casa Albă asigură că doresc acest dialog.

Donald Trump, Vladimir Putin

Preşedintele american "a declarat că este pregătit să lucrăm împreună".

Anterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, declarase că aşteaptă "semnale" de la Washington pe această temă. Dar nu a oferit nicio indicaţie cu privire la calendarul sau natura acelor semnale. 

Ucraina se teme că va fi împinsă la masa negocierilor într-o poziţie nefavorabilă, deoarece întâmpină dificultăţi pe front, şi că va fi forţată să-şi cedeze teritoriile ocupate de Rusia.

Volodimir Zelenski, mult timp ostil oricăror negocieri cu Moscova, a vorbit recent despre această posibilitate, dar a condiţionat-o de garanţii solide de securitate din partea Occidentului.

În ceea ce îl priveşte, Kremlinul cere în esenţă capitularea Ucrainei, renunţarea la aderarea la NATO şi păstrarea teritoriilor ucrainene a căror anexare a revendicat-o. Condiţiile sunt considerate inacceptabile de către Kiev.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Briefing of Volodymyr Zelenskyy in Kyiv on April 17, 2025, Ukraine - 17 Apr 2025
Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunţat-o
vladimir putin
Putin declară un „armistiţiu de Paşte” şi afirmă că Rusia va înceta „toate operaţiunile...
U.s.,President,Donald,Trump,Appears,At,A,News,Conference,In
Trump confirmă spusele lui Rubio: SUA vor renunţa la eforturile de pace pentru Ucraina, dacă...
Marco Rubio/ Profimedia
SUA ar putea renunța la negocierile de pace Rusia-Ucraina, spune Marco Rubio. Trump are alte...
Te-ar putea interesa și
Khalil Al-Hayya/ Profimedia
Hamas afirmă că este gata să îi elibereze pe toţi ostaticii rămaşi în schimbul terminării...
Volodimir Zelenski
Zelenski afirmă că 40% din armele din prima linie sunt produse intern
Washington,–,January,30,2025:,President,Donald,Trump,Speaks,At
Harvard este o „glumă” unde se „învaţă ura şi prostia”, acuză Trump
Vladimir Putin Elon Musk
Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport Real Madrid - Athletic Bilbao, Live Video 22:00 Digi Sport 2. Meci capital pentru madrileni ca să-și salveze sezonul
Real Madrid - Athletic Bilbao, Live Video 22:00 Digi Sport 2. Meci capital...
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta mai strălucitoare ca oricând. „Ce revenire!”
Lindsay Lohan, din nou în forță în lumina reflectoarelor, de data aceasta...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
In,An,Open,Suitcase,Are,Packs,Of,Dollars,,A,Close-up.
Un indian, arestat cu peste două milioane de dolari cash în valiză pe aeroportul din Lusaka
Big,Waving,Colorful,Flag,Of,United,States,Of,America,And
Tot mai mulţi americani bogaţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia. „Este un plan de...
17th FIG Artistic Gymnastics World Cup In Doha
Sabrina Maneca Voinea, medalie de aur la sol, la Cupa Mondială de la Doha
alexandru georgescu actor
A murit actorul Alexandru Georgescu