Acum la Digi FM MASKED WOLF - Astronaut In The Ocean

FIFA, avertizată că jucătorii ar putea intra în grevă din cauza epuizării: „Cât de departe vreţi să mergeţi?”

FIFA/ Shutterstock
FIFA/ Shutterstock

FIFA a fost avertizată că jucătorii sunt dispuşi să intre în grevă dacă vor continua să fie suprasolicitaţi.

Preşedintele executiv al Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti (PFA), Maheta Molango, consideră că jucătorii au ajuns la epuizare, informează BBC.

PFA a cerut măsuri pentru a modifica calendarul aglomerat al fotbalului, în special în contextul în care se propune o Cupă Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe, care va avea loc vara viitoare, relatează News.ro.

„Pot să vă spun o situaţie cu nici 10 zile în urmă în care m-am dus la un vestiar direct afectat şi am spus: ”Sunt fericit să fiu aici şi să comentez puţin, dar în cele din urmă depinde de voi. Cât de departe vreţi să mergeţi?", a spus Molango, vorbind la bilanţul de sfârşit de sezon al PFA şi al sindicatului mondial al jucătorilor Fifpro privind volumul de muncă şi recuperarea jucătorilor.

„Unii dintre ei au spus: «Nu accept, am putea la fel de bine să facem grevă». Alţii au spus: „Ce rost are? Da, sunt milionar, dar nici măcar nu am timp să cheltuiesc banii”.

Citește și: FIFA respinge apelul lui Rubiales împotriva interdicţiei de trei ani ca urmare a sărutului de la Cupa Mondială feminină

PFA a ameninţat cu acţiuni în justiţie şi a analizat opţiunile pentru a face acest lucru în legătură cu numărul tot mai mare de meciuri din calendarul fotbalistic.

Împreună cu PFA, Fifpro şi Asociaţia Ligilor Mondiale (WLA) - din care face parte şi Premier League - au trimis în luna mai o scrisoare către FIFA, ameninţând cu acţiuni în justiţie dacă va continua cu planurile de a găzdui o Cupă Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe la sfârşitul sezonului viitor.

Într-o scrisoare adresată preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, şi secretarului general Mattias Grafstrom, consultată de BBC Sport, Fifpro şi Asociaţia Ligilor Mondiale spun că dacă FIFA îşi extinde propriile competiţii, atunci ar trebui să le modifice şi pe celelalte.

Aceasta adaugă că „impunerea sarcinii adaptării asupra ligilor naţionale şi a jucătorilor este în mod inerent abuzivă” şi „pune în pericol ligile naţionale şi afectează sănătatea şi bunăstarea jucătorilor”.

Cu toate FIFA consideră că a ţinut cont de bunăstarea jucătorilor prin programul meciurilor.

Molango a adăugat: „Unele dintre schimbările din Anglia cu calendarul intern sunt forţate de ceea ce au făcut FIFA şi UEFA. Ceea ce s-a întâmplat, confirmă şi mai mult că trebuie făcut ceva, dar şi că nu afectează doar jucătorii de top. Vom încerca întotdeauna să epuizăm toate căile diplomatice, am trimis o scrisoare, am primit un răspuns, dar, din păcate, timpul este împotriva noastră. Uneori, între oameni maturi, în ciuda faptului că încerci din răsputeri să găseşti soluţii, ai nevoie de o terţă parte care să decidă, poate un arbitru sau un tribunal.”

Citește și: FIFA vrea să existe un stadion cu numele lui Pele în fiecare ţară din lume

Un studiu axat pe jucătorii tineri a avertizat cât de mult stres este supus corpul lor şi a evidenţiat numărul de minute pe care mijlocaşul de la Real Madrid şi Anglia, Jude Bellingham, le-a jucat înainte de a ajunge la 21 de ani.

Mijlocaşul, care are încă doar 20 de ani, a jucat 18.486 de minute în cariera sa, comparativ cu cele 3.929 de minute jucate de David Beckham şi 6.987 de minute jucate de Frank Lampard la aceeaşi vârstă.

Preşedintele Fifpro pentru Europa, David Terrier, a avertizat, de asemenea, că jucătorii sunt epuizaţi, fizic şi psihic.

Ca parte a analizei acestui sezon, un sondaj efectuat în rândul jucătorilor a arătat că peste 50% dintre respondenţi au declarat că au jucat în timp ce aveau o accidentare.

„Există o urgenţă - suntem în pericol”, a spus Terrier. „Jucătorii au depăşit limita, iar calendarul internaţional este plin până la refuz”.

Infantino a abordat problema calendarului fotbalistic cu asociaţiile membre la un congres FIFA la începutul acestei luni.

„FIFA organizează aproximativ 1% din meciurile cluburilor de top din lume. 98-99% dintre meciuri sunt organizate de diferitele ligi, asociaţii, confederaţii", a spus el.

„FIFA finanţează fotbalul din întreaga lume. Veniturile pe care le generăm nu se duc doar la câteva cluburi dintr-o ţară, veniturile pe care le generăm se duc în 211 ţări din întreaga lume. Misiunea noastră este de a organiza evenimente şi competiţii şi de a dezvolta fotbalul în întreaga lume, deoarece 70% dintre asociaţiile membre ale FIFA nu ar avea fotbal fără resursele care vin direct de la FIFA”, a spus Infantino.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
petrecerea lui dan t
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Iunie 2024
Sezon nou toamnă 2024
Din 9 septembrie, programele preferate revin în grila de toamnă Digi...
Vreme octombrie/ Shutterstock
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea...
Allan Lichtman/ Profimedia
Kamala Harris va câştiga alegerile, prezice istoricul Allan Lichtman...
Pe aceeași temă
Mikel Arteta/ Profimedia
Antrenorul echipei Arsenal a angajat hoţi de buzunare pentru a fura de la jucătorii săi. Care...
Jucătorii naţionalei s-au bucurat de o după-amiază alături de familii/ Foto: frf.ro
Reîntâlnire emoţionantă pentru tricolori: jucătorii naţionalei s-au bucurat de o după-amiază...
Aerial,View,Of,Rai,,Radio,Televisione,Italiana,Tower,In,Milan.
Jurnaliştii de la RAI, televiziunea publică din Italia, fac grevă pentru a-şi apăra libertatea...
posta-romana (1)
Greva generală de la Poşta Română s-a încheiat. Greviştii au renunţat la protest după ce noul...
Te-ar putea interesa și
Grevă generală la Poşta Română/ Foto: News.ro
Grevă generală la Poşta Română. Angajaţi de la Bucureşti, trimişi la Cluj şi la Târgovişte...
Poștaș
Reprezentanți de la Poșta Română, precizări privind greva de avertisment: „Cei mai mulți...
Luis Rubiales
FIFA respinge apelul lui Rubiales împotriva interdicţiei de trei ani ca urmare a sărutului de...
Lionel Messi/ Profimedia
Lionel Messi şi Aitana Bonmati, desemnaţi cei mai buni jucători ai anului 2023
Partenerii noștri
Digi24 Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025. Anul viitor, cele două sărbători vor fi în aceeași zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025. Anul viitor, cele două...
DigiSport Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România - Lituania
Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România...
PeRoz Cum și-a dat seama o femeie că soțul ei o înșală. Detaliul care i-a scăpat acestuia când i-a trimis o fotografie soției sale
Cum și-a dat seama o femeie că soțul ei o înșală. Detaliul care i-a scăpat...
Film Now Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui de 1 și 3 ani!
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat...
Digi World Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins "complet nepregătiți": "Ești expus toată noaptea"
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă...
Stirile Kanal D Orașul din România cu cel mai CURAT aer! Surprinzător cine e pe primul loc
Orașul din România cu cel mai CURAT aer! Surprinzător cine e pe primul loc
ProFM Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile astea din rufe"
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei...
Digi Life Un diamant de dimensiuni excepţionale, descoperit în Botswana
Un diamant de dimensiuni excepţionale, descoperit în Botswana
Ultimele știri din matinal
alice si ramon matinal de vacanta
Noul matinal de vacanță de la Digi FM cu Alice Tudor și Ramon Cotizo
comisarul-șef Octavian Dan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române, și șeful serviciului Brigada Rutieră, Radu Gâtan,
Controversele Ordonanței Antidrog. Poliția explică la Digi FM noile reguli pentru șoferi: „De...
florin negrutiu 15 iulie 2024
Tentativa de asasinat a lui Donald Trump: Analiza lui Florin Negruțiu la Digi FM
Bucharest,,Romania,-,March,25,,2020:,Romanian,Road,Police,Officer
Noile modificări ale Codului Rutier explicate la Digi FM. Iată ce spune Inspectoratul General...
Ultimele știri
Echipa națională a Românei la meciul cu Kosovo/ Profimedia
ROMÂNIA a trecut pe aici! Tricolorii au lăsat vestiarul impecabil la Priştina, după meciul cu...
Poliție/ Shutterstock
Doi tineri de 18 şi 24 de ani, cercetaţi pentru că au falsificat adeverinţe medicale cu care...
Caroline Darian/ Profimedia
Procesul femeii drogate de soţ pentru a fi violată de necunoscuţi. Fiica cuplului a povestit...
marcel ciolacu
Ciolacu, glume pe seama faptului că el şi Geoană împart acelaşi bazin electoral în cursa...