Primarul general al Capitalei a explicat, la Antena3, de ce nu a participat Viorica Dăncilă la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis, la Biblioteca Centrală Universitară.
Gabriela Firea a declarat că în interiorul partidului au fost semnale potrivit cărora „vor putea avea loc agresiuni” din partea susținătorilor președintelui.
În momentul în care s-a tras concluzia de către doamna Dăncilă, de către staff-ul domniei sale că nu va exista o confruntare, au fost colegi care au sfătuit-o să meargă direct la BCU pentru a se prezenta la întâlnire cu unii dintre jurnaliștii selectați de Iohannis. Alți colegi de-ai noștri - au fost mai mulți - au venit cu opinia că nu ar fi bine să se întâmple așa ceva, a declarat edilul general.
„Ne puteam aștepta la multe lucruri neplăcute, urâte, din partea unora dintre susținătorii domnului Iohannis și să o fi pus pe doamna Dăncilă într-o situație jenantă, ceea ce nu merită. Nu merita să fie pusă într-o situațuie neplăcută, poate să fie martora unei agresiuni, nu doar verbale, ci și fizice. Aveam anumite semnale. Am avut astfel de semnale că vor putea avea loc agresiuni verbale sau chiar și fizice și atunci opinia noastră a fost de a organiza o întâlnire cu reprezentanții presei la care să nu selectăm niciun jurnalist”, a explicat Firea.
Ieri seară, Viorica Dăncilă a organizat, la ora 18:00, la Palatul Parlamentului, o dezbatere la care au fost invitați toți jurnaliștii. Contracandidatul ei, Klaus Iohannis, a avut și el o dezbatere, dar cu câțiva jurnaliști selectați anterior. Evenimentul a fost organizat, de la ora 19:00, la Biblioteca Centrală Universitară.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!