O femeie de 69 de ani a murit la Spitalul Județean din Constanța după ce ar fi așteptat mai bine de 16 ore pe scaun la camera de gardă. Acuzațiile sunt lansate de fiul acesteia, care i-a reclamat pe medici la poliție pentru neglijență.
Fiul femeii a povestit că mama lui a ajuns acolo acuzând dureri în piept și dificultați de respirație. Femeii i s-au făcut mai multe analize inițial, inclusiv un EKG, însă fără a i se pune vreun diagnostic sau să i se dea un tratament.
La 12 ore de la momentul în care femeia a ajuns la spital, fiul femeii a ajuns, de asemenea, la spital, acesta insistând să i se facă un CT (Computer Tomograf) mamei lui.
El spune că după ce i s-a făcut CT, nu a mai venit niciun medic la femeie, până în momentul decesului, deși diagnosticul a fost unul de apă la plămâni.
El spune că atunci când le ruga pe asistente să intervină acestea aveau o atitudine arogantă și „au spus că putem să facem plângere și la Dumnezeu”.
„Mama a mers cu tatăl meu și a cerut cu insistență rezolvarea problemei. Sunt probleme de sănătate cauzate de vârstă. Ținând cont că starea ei foarte bună dinainte nu reprezenta niciun motiv pentru agravarea stării foarte rapid.
Nu era aglomerat, era sub medie. Nu erau medicii acolo. Nu a existat niciun medic să vină să o consulte timp de 4 ore cât am fost eu acolo. Au apărut toți medicii în camera de reanimare”, spune bărbatul.
„După CT, i s-a pus diagnosticul de apă la plămâni, cumva inima stătea în apă, avea pulsul foarte scăzut. I-a căzut și de la deget acel senzor. I-am spus asistentei să i-l pună la loc, a dat din umeri și a plecat mai departe”, povestește bărbatul.
„După CT, nu a venit niciun doctor până în momentul decesului. Nimeni nu o băga în seamă. Spuneau că va coborî un chirurg. Mama s-a stins în brațele mele. Efectiv s-a lăsat într-o parte pe scaun, și-a dat masca jos și a încetat să mai lupte”, își amintește bărbatul.
Vasile Barbu, de la Asociația pentru Protecția Pacienților, a declarat că organizarea de primiri ugențe este defectuoasă în România și lipsa medicilor în weekend cu atât mai mult îngreunează situația.
„Este regretabil. Condoleanțe întregii familii. Organizarea de primiri urgențe este una defectuoasă din cauza normelor de aplicare a legii care sunt defectuoase.
În weekend nu mai sunt medici, se face completarea cu medicii din afara spitalului care de obicei nu cunosc spitalul, dotările și nici medicii”, explică Vasile Barbu, Asociația pentru Protecția Pacientilor, care l-a sfătuit pe fiul femeii să nu meargă la Colegiul Medicilor dacă vrea dreptate.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!