Prim-vicepreședintele Comisiei Europene a transmis un nou semnal de alarmă României. De la publicarea raportului MCV, nu am văzut niciun progres, a declarat Frans Timmermans, care s-a întâlnit, ieri, cu premierul Dăncilă.
„Vreau să discut cu Guvernul României privind toate recomandările din MCV ale Comisiei Europene. Vrem să fim siguri că putem face progrese în privința statului de drept în România și vrem să ne asigurăm că lupta anticorupție nu este abandonată.”, a declarat Frans Timmermans.
Frans Timmermans a fost întrebat dacă există posibilitatea să fie activat Articolul 7 în cazul României. „De la publicarea MCV nu am văzut progres, am văzut doar o ignorare a documentelor UE din partea Guvernului și încercăm, în spiritul cooperării, să găsim cea mai bună rezolvare. Chestiunea este foarte serioasă. De ce atunci când puteți la cale o legislație nouă nu veniți înainte să ne sfătuim, să ne cereți acordul, să ne cereți părerea? Asta este ceea ce spun de fiecare dată ca să nu mai faceți pași în direcția greșită. Știm că este important să transpuneți deciziile Curții Constituționale, dar la fel de important este să nu facem pași înapoi în privința luptei anticorupție”, a mai spus Frans Timmermans.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!