Gheorghe Hagi l-a criticat pe Răzvan Lucescu, luni seară, după meciul România-Franța. Regele spune că Lucescu Jr. „a greşit flagrant” crezând că generaţia actuală Under 21 nu poate fi salvarea fotbalului românesc.
„Bravo lor că s-au bătut cu cei mai mari. Unii înghit în sec. Haideţi să ne bucurăm de succesul lor, să vorbim despre ei. Germania o să vină, o să fie o semifinală. Băieţii ăştia au ajuns atât de departe. Au valoare, bravo lor. Sunt o generaţie. Apropo de ce a zis Răzvan că nu e o generaţie. Nu e adevărat! Poate că el nu ştie ce înseamnă o generaţie şi a greşit flagrant faţă de aceşti copii. În 70 a fost o generaţie a lui, în anii 80 alta, în anii 90 a noastră. N-are el cum să înţeleagă asta. Probabil că nu-i convine. Aceşti copii înseamnă o generaţie. Să se ducă în Grecia la pistolarul lui acolo. A greşit faţă de aceşti copii. E greu să înţeleagă lucrul acesta, probabil că nu-i convin lucrurile care se obţin. Răzvan a zis că nu este o generaţie, ceea ce e grav. Aceşti copii sunt o generaţie, sunt un grup. A făcut o greşeală mare, gravă să nu recunoşti o generaţie. E deranjant. El nu este obişnuit cu o generaţie, este obişnuit cu pistolarii din Grecia. Contează mai mult PAOK, pistoalele, pistolarii, nu ştii ce mai e pe acolo pe la ei. Este greu să construitul unei generaţii. Taică-su ştie foarte bine cum se construieşte o generaţie, el nu ştie. Am văzut că ne critică fotbalul românesc. Asta este. Să vină să muncească să ajute fotbalul românesc, să lase pistolarii pe acolo”, a afirmat Hagi, potrivit telekomsport.ro.
Gheorghe Hagi consideră că şi Cosmin Contra a greşit plângându-se de lipsa de valoare a Ligii I:
„A închis gura (n.r. - România U21) celor care au zis că Liga 1 nu are valoare. Acum înghit sec. Cei care au spus asta să stea acasă, să se ducă acasă. Selecţionerul României a greşit şi el, că a zis că Liga I nu are valoare şi că nu sunt jucători de valoare. E o performanţă enormă. Aceşti copii au scos România în stradă. Sunt foarte foarte valoroşi. Bravo lor, jos pălăria. Răzvan a greşit când a spus că o să rămână 5-6 jucători. Vorbim superficial aşa… Să se ducă să ia lecţii de la taică-su să îi explice cum se construieşte o generaţie. Toţi antrenorii au scos o generaţie fantastică, care n-are complexe. I-au scos pe francezi, pe englezi. Au făcut ceva fantastic şi aceşti copii merită tot respectul nostru. Campionatul românesc produce jucători, chiar dacă unii vorbesc cu o uşurinţă alarmantă”.
Luni, la ProX, Răzvan Lucescu a declarat că actuala generaţie under 21 nu poate fi salvarea fotbalului românesc, ci doar o speranţă.
„Nu, generaţia asta nu poate fi salvarea fotbalului românesc. E doar o speranţă, o situaţie de moment. Cum noi nu suntem în măsură de a avea performanţe cu echipele de club, cu echipa naţională mare, ne legăm foarte tare de aceasta naţională de tineret. Dar naţionala de tineret nu înseamnă fotbalul românesc.
După acest turneu, fiecare jucător o va lua pe un drum. Poate fi dusă această naţională, toată, la naţionala mare şi poate obţine rezultate la nivelul naţionalelor mari? Nu! A, că dintre aceşti jucători, 5-6 vor forma un grup puternic şi poate că acest grup poate aduce calificări echipei naţionale, da. Asta se poate intampla. Sunt emoţionat că sunt atâţia români la turneul final. E echipa naţională cea mai iubită la acest moment. E aspectul cel mai frumos şi dătător de speranţe.", a declarat Răzvan Lucescu.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!