Acum la Digi FM SIA FEAT THE WEEKND AND DIPLO - Elastic Heart

Gafele premierului Viorica Dăncilă

viorica dancila

PRIMELE GAFE ALE PREMIERULUI VIORICA DĂNCILĂ

Premierul Viorica Dăncilă a intrat în atenția presei și a utilizatorilor Facebook la două săptămâni de la depunerea jurămânului în fața președintelui. Contestată pentru că n-ar reuși să vorbească liber și că e obligată să citească discursurile sau intervențiile din ședințele de guvern de pe foi, Viorica Dăncilă a vorbit, fără să se uite pe notițe, în data de 15 februarie 2018. Presa a relatat că, de fapt, învățase pe de rost discursul pe care urma să îl țină în deschiderea ședinței de Guvern, dovadă fiind expresia specifică textelor scrise ,, În spiritul celor arătate mai sus…”, în condițiile în care în limba vorbită, expresia potrivită ar fi fost ,,În spiritul celor arătate anterior…”.

Între timp, însă, în spațiul public, apăruse o înregistrare în care actualul premier, declara în calitate de europarlamentar că nimeni nu poate interveni în politicile interne ale unui stat membru al Uniunii Europene, cel puțin nu în privința politicilor legate de egalitatea de șanse între femei și bărbați, dând ca exmplu țări precum Iranul sau Pakistanul. Se întâmpla în anul 2017.

,,Bineînțeles că nu încercăm să intervenim în problemele interne ale unui stat membru cum este Iranul sau Pakistanul, dar cred că este nevoie de discuții cu cei care sunt factori de decizie ca drepturile femeii să devină o realitate”, spunea Viorica Dăncilă.

Tot în februarie, la nici o lună de la preluarea guvernării, premierul a mărit pensiile de 10 ori. Din greșeală. Invitată într-o emisiune televizată, Viorica Dăncilă a anunțat că de la 1 iulie pensia minimă în România va crește de la 5.200 de lei cât este în prezent până la 6.400 de lei. Pensia minimă este de 520 de lei și, teoretic, va crește de la mijlocul verii, după mărirea punctului de pensie de la 1.000 la 1.100 lei. În anul 2017, punctul de pensie s-a mai majorat de două ori, dar în niciun caz nu a dus la pensia minimă anunțată, din greșeală de premier: de la 1 ianuarie 2017 a fost 917,5 RON, iar de la 1 iulie 2017 a ajuns la 1.000 RON.

,,AUTIȘTII ȘI JUSTIȚIA, NOUA GAFĂ A PREMIERULUI DĂNCILĂ

Înainte de prima vizită oficială la Bruxelles în calitate de prim-ministru, Viorica Dăncilă a fost invitată la un post de televiziune unde a discutat despre sesizările depuse de ONG-uri și persoane publice la Comisia Europeană sau la Parlamentul European referitoare la presupuse presiuni ale coaliției majoritare de la București puse pe sistemul judiciar. Premierul a anunțat că vrea să aibă o discuție serioasă cu Bruxelles-ul pe această temă și că nu i se pare normal ca românii să își defăimeze țara la Uniunea Europeană. ,,Acești oameni sunt autiști”, a declarat premierul Viorica Dăncilă. Ulterior, și-a cerut scuze pentru declarație, iar plângerea depusă la Consiliul pentru combaterea discriminării a rămas fără rezultat.

Vreau să am o altă abordare cu liderii europeni, o abordare corectă şi transparentă, în care informaţia să fie luată de la Guvern şi să evităm dezinformările care au creat atâtea nemulţumiri, spun eu, din partea românilor, să nu mai ajungă România şi probleme existente în România să fie discutate în plenul Parlamentului European, bazate pe dezinformările pe care, din păcate, românii le fac pentru România. Eu ştiu românii de la Bruxelles. Nu exclud să fie români şi din ţară. Ştiu cât rău ne-a făcut doamna Monica Macovei, 9 ani, în Parlamentul European. Am văzut atitudinea ei şi acest lucru ne-a creat o stare de tristeţe, pentru că probleme sunt în multe ţări, fiecare ţară îşi are problemele ei, dar şi le rezolvă pe plan intern. Nu vii să îţi pârăşti propria ţară şi să ceri să o judece alte 27 de ţări în plenul Parlamentului European. Acești oameni sunt autiști”, spunea la Antena 3 Viorica Dăncilă.

Tot în februarie, nota Radu Paraschivescu, premierul Dăncilă a făcut și gafe de pronunție. „Am dat ordonanţă de urgenţă cu privire la persoanele cu DEZABILITĂŢI”; „Am reuşit să acredităm autorităţile de MENEGEMENT”; „Educaţia şi sănătatea cetăţeanului sunt PREMORDIALE”; „Vreau o relaţie instituţională bună PREŞEDENŢIE, Guvern, Parlament.” Sunt doar câteva citate din declarații făcute de șefa Guvernului chiar în ședințele săptămânale ale cabinetului pe care îl conduce.

GAFA PREMIERULUI DĂNCILĂ REFERITOARE LA IMUNOGLOBULINĂ

La începutul lunii martie, Ministerul Sănătății a cerut ajutor de urgență de la statele UE și NATO pentru că România nu mai putea asigura persoanelor care aveau nevoie, stocurile de imunoglobulină. Este vorba despre anticorpii fără de care oamenii care suferă de boli rare de imunitate sunt în pericol. Situația a fost discutată și într-o ședință de Guvern. Premierul Viorica Dăncilă, nefiind familiarizată cu termenii, așa cum a recunoscut ulterior, a folosit de 6 ori termenul ,,imunoglobină” în loc de imunoglobulină. „O altă problemă la care doresc să mă refer este declanşarea Mecanismului european de protecţie civilă, şi mă refer la imunoglobină. Zilele trecute am dat acceptul doamnei ministru al sănătăţii, doamna Sorina Pintea, pentru apelarea Mecanismului european de protecţie civilă, din cauza lipsei de imunoglobină din spitale. Impactul asupra vieţii pacienţilor diagnosticaţi cu imunodeficienţe primare, boli autoimune, boli neurologice ar fi foarte mare. Astfel, situaţia din ultimul an în care s-a înregistrat o lipsă acută de pe piaţa a imunoglobinei va lua în sfârşit... va fi finalizată în sfârşit. Cred că este o situaţie pe care putem să o rezolvăm pe termen scurt în ceea ce priveşte acest aspect”, spunea atunci premierul Dăncilă. Ulterior, la aceeași televiziune la care folosise și termenul ,,autist” avea să declare că a greși e omenește și că a greșit din dorința de a explica oamenilor cât mai mult. ,, Am fost supărată pe mine.”, a spus premierul Dăncilă.

În aprilie, Viorica Dăncilă a pronunțat Euro „douăzeci-douăzeci”, în loc de Euro 2020 (două mii douăzeci), într-o sedința de Guvern. Președintele PSD, Liviu Dragnea avea să explice că și noul șef al FRF, Răzvan Burleanu dar și Ionuț Lupescu folosesc aceeași terminologie. În plus, în cazul premierului, trebuie luată în calcul și experiența de europarlamentar și expresia 20-20 folosită în limba engleză. Noua gafă, așa cum a fost considerată de presă, a fost făcută în contextul aprobării indicatorilor tehnico-economici privind consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti „Valentin Stănescu” pentru Campionatul European de Fotbal. În același context, ulterior, premierul avea să declare tot într-o emisiune televizată că se vor face 3 stadioane pentru Euro 2020.

„Se vor face. Aţi văzut că deja sunt trei stadioane care se fac: Dinamo, Rapid …Giuleştiul, Dinamo, Rapid şi Giuleşti”. După ce moderatorul i-a atras atenţia că stadionul echipei Rapid este Giuleştiul, Viorica Dăncilă a spus: „Dinamo, Giuleşti şi Arcul de Triumf, cel de rugby. Se fac cele trei stadioane”.

FACEȚI UN EXERCIȚIU DE ,,IMAGINE”, O NOUĂ GAFĂ A PREMIERULUI DĂNCILĂ

Premierul Viorica Dăncilă a gafat din nou la vizita premierului croat la București. L-a invitat să treacă în revistă garda de onoare înainte de intonare imnurilor celor două țări. Andrej Plenkovic i-a făcut un semn discret si a oprit-o. Scena s-a repetat câteva minute mai târziu. Premierul Dăncilă l-a invitat spre Guvern, dar premierul croat s-a oprit pentru a saluta Garda de Onoare, așa cum scrie în protocol. Seria gafelor începuse când prim-ministrul României l-a îndemnat pe premierul croat să facă poza, tot de protocol: Make a photo?, a întrebat premierul român. Corect este “take a photo”.

La o distanță de câteva zile, sub un tir al întrebărilor ziariștilor referitoare la declarații apărute în spațiul public, sau la documente publicate din greșeală pe site-ul Guvernului, Viorica Dăncilă a comis o nouă gafă. In Bacău. Întrebată dacă e dispusă și să își dea demisia și dacă nu îi este greu să fie atacată tot timpul pe tema gafelor, șefa Guvernului a răspuns: Puneţi-vă, faceţi un exerciţiu de IMAGINE şi vă puneţi un pic în locul meu, atâtea jigniri, atâta ură, atâtea lucruri urâte, dar ce să fac, să fac un pas înapoi? Am o responsabilitate față de Romania și români. Ce sâmbure de adevăr să existe când premierul României e acuzat de înaltă trădare?!. Viorica Dăncilă a conchis că ,,așa cum se spune în România, ce nu te omoară, te face mai puternic.” Expresia e folosită de filozoful german Friedrich Nietzsche în cartea sa Anti-Christul.  

De la conferința de presă organizată în Bacău, din cauza faptului că toate întrebările o vizau pe premier, comisarul european Corina Crețu s-a ridicat și a părăsit sala. Contextul era legat de pilonul doi de pensii și de ultimele declarații apărute în spațiul public din partea PSD-ALDE. Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări că nu se va desființa pilonul doi de pensii. În plus, a spus șefa cabinetului: ,,Nu pot să vorbesc despre ceva CARE nu am agreat.”

REDUCEM DEMOCRAȚIA, HE, HE

Aflată în vizită în Israel, alături de președintele PSD, Liviu Dragnea, premierul Dăncilă a mai fost surprinsă de presă făcând o eroare de protocol. Potrivit unei înregistrări postate pe Facebook de un deputat USR, dialogul dintre premierul României și premierul statului Israel se reduce la: "Pleasure to see you" ("Îmi pare bine să vă văd"), spune Netanyahu. "He, he", este raspunsul lui Dăncilă. Următoarele cuvinte rostite de șefa cabinetului de la București nu se pot auzi din cauza zgomotului de fundal.

Și tot într-o vizită externă, Viorica Dăncilă i s-a adresat Papei Francisc: Sfinția Voastră, I am very glad for this opportunity. Înregistrarea a fost prezentată de partea română fără sonor, însă jurnaliștii italieni au avut acces la întrevedere și la momentele de protocol.

O altă gafă legată de vizita la Vatican a fost confirmarea de către premierul Dăncilă a vizitei Suveranului Pontif în România. Sfântul Scaun a anunțat ulterior că informații despre o eventuală venire a Papei Francisc în România vor fi anunțate simultan de Biserica Catolică și de Președinția României.

Ultima gafă făcută de premierul Dăncilă a fost în ședința de Guvern din 24 mai: ,,reducem democrația... birocrația”, a spus șefa Executivului, dar s-a corectat imediat.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
dan t (1)
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Fall 2024
tudor chirila
Tudor Chirilă, reacție după documentarul lansat de Recorder: „Îmi dau...
Echipa națională de fotbal a României
Echipa naţională a României joacă ultimul meci din acest an...
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr s-au înfruptat cu burgeri şi cartofi prăjiţi/ Foto: Instagram
După ce au promis să „facă America sănătoasă”, Trump şi Kennedy Jr...
Pe aceeași temă
Radu Paraschivescu despre victor rebengiuc
Radu Paraschivescu despre gafele Elenei Lasconi și ale lui Mircea Geoană
Viorica Dăncilă, la PSD Bistrița-Năsăud
Viorica Dăncilă a intrat într-un alt partid politic. De ce a renunțat la PSD: "Oameni aflaţi...
clotilde armand
Clotilde Armand: „De fiecare dată când deschide gura Marcel Ciolacu, asistăm la un fel de...
Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă: Ordonanţa de amnistie şi graţiere a fost cerută de CEx PSD, inclusiv de...
Te-ar putea interesa și
Marcel Ciolacu
Ciolacu, mesaj acid pentru Dăncilă și Dragnea: O să rup acest circ făcut de foştii preşedinţi...
dancila la marsul pentru pace
Viorica Dăncilă a organizat mai multe plimbări în orașele Brașov, Sibiu și Cluj, la care s-a...
viorica dancila
Viorica Dăncilă: Marcel Ciolacu a votat amnistia şi graţierea
florin negrutiu 33
Florin Negruțiu, despre Viorica Dăncilă: „Orice om îi este teamă” de o revenire în politica...
Partenerii noștri
Digi24 Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să...
DigiSport Neagă, dar lucrează în secret la aducerea lui Radu Drăgușin. O singură condiție trebuie îndeplinită de către Tottenham
Neagă, dar lucrează în secret la aducerea lui Radu Drăgușin. O singură...
PeRoz Victoria Kjær Theilvig, Miss Universe 2024, declarații neașteptate despre originile ei: „Vin dintr-o familie disfuncțională!”
Victoria Kjær Theilvig, Miss Universe 2024, declarații neașteptate despre...
Film Now Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și îndrăgostiți, împreună la o gală
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția...
Stirile Kanal D Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2024: Se pot mânca sau nu fructe de mare?
Zile cu dezlegare la pește în Postul Crăciunului 2024: Se pot mânca sau nu...
ProFM Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din florile depuse de ea
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la...
Digi Life Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a salvat peste 700 de pasageri de pe Titanic
Suma record pentru care a fost vândut ceasul oferit căpitanului care a...
netanyahu
Premierul Netanyahu compară mandatele de arestare ale CPI cu un nou...
Ultimele știri din matinal
dr savu 4
Cum să ne adaptăm la trecerea la ora de iarnă. Sfaturile doctorului Marius Sava
marcel ciolacu matinal digi fm
Marcel Ciolacu, în direct la Digi FM, când a fost rugat să-și facă o descriere în engleză: "Am...
florin negrutiu 1 oct
Florin Negruțiu, despre dezastrul PNRR: PSD-ul antireformist, prins între USR și Comisia...
anul nou care n-a fost - mihai calin nicoleta hancu
„Anul Nou care n-a fost”, povestea filmului premiat la Veneția. Interviu cu actorii Nicoleta...
Ultimele știri
(SP)SPAIN MALAGA TENNIS DAVIS CUP NADAL RETIREMENT
Toni Nadal a fost dezamăgit de ceremonia de retragere a nepotului său: „Nu a fost la înălţimea...
Aberdeen v Rangers, William Hill Premiership, Football, Pittodrie, Aberdeen, Scotland, UK - 30 Oct 2024
Gheorghe Hagi: Ianis trebuie să îşi găsească antrenorul care îl lasă să joace
denis dragus și soția sa, Vanessa
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl...
79th UN General Assembly in New York
Curtea Penală Internaţională a emis mandate de arestare pe numele lui Netanyahu, Gallant şi al...