Coordonatorul Parlamentului european pe tema Brexit critică initiativa premierului britanic de a suspenda Parlamentul de la Londra, aprobata de Regina Marii Britanii. Este o acțiune sinistră, spune Guy Verhofstadt, citat de cotidianul The Guardian.
„Preluarea din nou a controlului asupra ţării nu a părut niciodată mai sinistră. În calitatea de parlamentar, sunt solidar cu cei care luptă să le fie auzite vocile. Suprimarea dezbaterilor privind decizii profunde este improbabil să contribuie la o relaţie viitoare stabilă între UE şi Marea Britanie", a declarat Guy Verhofstadt, citat de cotidianul The Guardian.
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord.
„Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (...)", se arată într-un comunicat oficial. Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.
Subiectele tale preferate sunt și la Știrile Digi FM. Ca să știi!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!