Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, după o luptă grea cu un cancer de colon. Anunțul a fost făcut de soția sa. În doar câteva zile, pe 24 decembrie, actorul celebru ar fi împlinit 75 de ani.
Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, acolo unde apropiații vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica, scrie Observatornews.ro.
Mircea Diaconu, născut pe 24 decembrie 1949, în Vlădești, județul Argeș, a fost un simbol al teatrului și filmului românesc, având o carieră care s-a întins pe mai multe decenii. De asemenea, a fost un nume cunoscut în politică, fiind implicat în multiple proiecte pentru îmbunătățirea vieții culturale și sociale din România. Diaconu a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) până în 2004 din partea PD, senator din partea PNL din 2008 până în 2012, europarlamentar independent, membru al Grupului ALDE și vice-președinte al Comisiei pentru Cultură și Educație din 2014 până în 2019.
A jucat atât în piese de teatru pe scenele naționale, cât și în producții cinematografice celebre, precum "De ce trag clopotele, Mitică?", "Buletin de București", "Asfalt Tango", "Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii", "Legături bolnăvicioase" sau "Filantropica".
A mai publicat: "Șugubina" (1977; ediția a II-a, Polirom, 2014), "La noi, când vine iarna" (1980; ediție nouă, Polirom, 2013; roman tradus în rusă și germană) și "În Bucureștii de odinioară cu Mircea Diaconu" (1998). Volumul său de debut, "Șugubina", a fost distins în 1977 cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!