Acum la Digi FM RITA ORA - I will never let you down

Alexandru Rafila: Vom depăși 100.000 de teste zilnic, implicit va crește numărul celor depistați

alexandru rafila INSTANT_BRIEF_06_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri că în perioada următoare va crește numărul persoanelor confirmate cu coronavirus, deoarece, pe de o parte, tulpina nouă este mult mai transmisibilă și, pe de altă parte, pentru că a crescut capacitatea de testare, săptămâna viitoare aceasta urmând să ajungă la 100.000 de teste pe zi.

"Nu așteptăm pasivi că oamenii să se imbolnăvească și să se interneze, ci am adoptat această strategie de facilitare a testării aproape de domiciliu l populației, organizarea centrelor ambulatorii de evaluare a pacienților și trimiterea pentru asistență medicală spitalicească doar a celor care au nevoie. Peste 3.200 de cabinete de medicină de familie au semnat contracte cu casele județene și au început să testeze.

Ieri (marți – n.r.) a fost cel mai mare număr de teste de la începutul acestei pandemii, am ajuns la 90.000 teste într-o zi. Creșterea testării va continua, vom ajunge săptămâna viitoare la peste 100.000 de teste și implicit va crește și numărul de persoane detectate.

Numărul de persoane infectate va crește pentru că discutăm de o tulpină mult mai transmibilă, cifrele din această perioada sunt incomparabil mai mari decât cele din perioadele anterioare.

Al doilea motiv de creștere a numărului de persoane detectate va fi din cauza creșterii capacității de testare, pentru că cine are o suspiciune se poate testa.

Mai avem 100 de centre care trebuie operaionalizate, trebuie avizate întâi de direcțiile de sănătate publică și apoi să încheie contractele cu casele. Majoritatea acestor centre din cele 230 vor fi operaționale până la sfârșitul acestei săptămâni", a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul a spus că, din punct de vedere al situației epidemiologice, în ciuda numărului mare de cazuri noi îregistrate, proporția de cazuri internate într-o zi anume e în continuare redusă.

"Vorbim de 2-3% creștere zilnică, fără probleme poate fi preluată de sistemul de sănătate", a afirmat el.

Această abordare legata de facilitatea testării va duce la controlul pandemiei, a subliniat ministrul.

"Un caz depistat nu va mai duce la transmitere, o persoană diagnosticată de la început poate beneficia de asistență de sănătate din timp și nu ajunge la stadii greu controlabile. Față de octombrie, când aveam aceleași cifre, din punct de vedere al mortalității, este de 8 – 10 ori mai mică", a adăugat el.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
Press Conference After the EU Summit in Brussels, Belgium.
Macron îşi aminteşte, la cinci ani de la prima izolare din cauza pandemiei covid-19, o...
Spitalul Universitar hol
Controale ANPC la blocurile alimentare din două spitale din Bucureşti. S-au dat amenzi de...
catalin cîrstoiu
Cîrstoiu (SUUB) afirmă că ANPC ar trebui să controleze operatori economici, nu spitale: „Este...
INSTANT_DECLARATII_MS_SF_PANTELIMON_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ministrul Sănătăţii, despre boala X: „Nu putem discuta de o alertă de sănătate, nu e niciun...
Te-ar putea interesa și
Doctors,Working,In,A,Hospital's,Pathology,Lab,Are,Analyzing,Scientific
De ce reapar pandemiile? Oamenii de ştiinţă oferă câteva posibile răspunsuri
Bucharest, Romania. 4th Sep, 2024: Alexandru Rafila, the Romanian Minister of Health, speaks during the press briefing after the government meeting at the Victoria Palace, the Romanian Government headquarters. Credit: Lucian Alecu/Alamy Live News
Rafila: Ceea ce s-a întâmplat la Pantelimon sau în alte spitale ţine foarte mult de...
elena lasconi
Elena Lasconi, apel către premierul Ciolacu: „Demiteţi-l pe Rafila, ministrul mincinos de la...
INSTANT_DECLARATII_MS_SF_PANTELIMON_06_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Ministrul Alexandru Rafila vrea audit internațional la Spitalul Pantelimon: „Nu este vorba de...
Partenerii noștri
Digi24 Caz șocant în Germania: Un medic de îngrijiri paliative și-ar fi ucis 15 pacienți pe care îi avea în grijă
Caz șocant în Germania: Un medic de îngrijiri paliative și-ar fi ucis 15...
DigiSport Spaniolii au făcut anunțul după Real Madrid - Arsenal: Carlo Ancelotti, OUT! ”Ia cu el și patru jucători”
Spaniolii au făcut anunțul după Real Madrid - Arsenal: Carlo Ancelotti...
PeRoz Actrița Ninel Conde din telenovela “Rebelde”, fizic de Miss Fitness la aproape 50 de ani. Adoră să pozeze în costum de baie
Actrița Ninel Conde din telenovela “Rebelde”, fizic de Miss Fitness la...
Film Now James Brolin și Barbra Streisand au sfidat „blestemul” căsniciilor de la Hollywood. Secretele unui mariaj de aproape trei decenii
James Brolin și Barbra Streisand au sfidat „blestemul” căsniciilor de la...
Digi World Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți...
Stirile Kanal D Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu. Fratele tânărului decedat, detalii despre ultimele ore din viața lui „Castron": „Îl auzeam cum face urât"
Anchetă după moartea lui Rareș, prieten cu dealerul lui Vlad Pascu...
ProFM Fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară pe străzile din California, la nouă ani de când a fost diagnosticată cu cancer
Fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară pe străzile din...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
ouă de paște vopsite natural (2)
Cum să vopsești ouăle de Paște cu ingrediente naturale pe care le ai în bucătărie, fără vopsea...
varsta-penionare-femei-noua-lege-pensiilor
Recalcularea tuturor pensiilor, pe ultima sută de metri, după o întârziere de opt luni...
El e tânărul găsit mort în casă. În 2013, acesta participa la Next Star
El este tânărul găsit mort într-un apartament din București. În 2013, Rareș era pasionat de...
Google Search
Google a eliminat peste 5,1 miliarde de reclame înşelătoare în 2024