Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că se vor reîmpărți atribuţiile între Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) și instituția pe care o conduce.
„Eu aş vrea ca în mâna ministrului Sănătăţii să fie competenţele legate de sănătate, asta pare logic. Pandemia e sănătate, dar există măsuri de natură administrativă care nu pot fi luate de Ministerul Sănătăţii şi acolo este Ministerul Administraţiei şi Internelor, în general, abilitat să ia măsuri de natură administrativă. Dar, dacă noi avem propuneri şi măsuri care ţin de sănătatea publică şi care implică în mod evident Ministerul Sănătăţii, e normal ca Ministerul Sănătăţii să fie implicat şi în luarea deciziei”, a declarat Rafila miercuri seară, la România TV, scrie ziare.com.
Ministrul Sănătăţii ar vrea să se ajungă la „o cale de mijloc, echilibrată”.
„Eu nu cred că un stat - nu doar România, ci orice stat - trebuie să funcţioneze în legătură cu o anumită persoană, fie că e vorba, de exemplu, de persoana mea sau de persoana domnului doctor Arafat. Aici noi discutăm despre anumite competenţe şi responsabilităţi instituţionale, nu nişte competenţe şi responsabilităţi legate de o anumită persoană. Gândiţi-vă că se putea ca foarte bine şeful acestui Departament pentru Situaţii de Urgenţă să nu fie un medic. Eu cred că trebuie să găsim o cale de mijloc, echilibrată, în care partea de urgenţă sunt de acord că trebuie gestionată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, dar sunt multe alte lucruri care nu ţin de Departamentul de Situaţii de Urgenţă şi mecanismul care duce la luarea deciziei în momentul de faţă face ca Ministerul Sănătăţii să nu aibă, într-adevăr, un cuvânt de spus aşa cum ar trebui să aibă atunci când se ia o decizie legată de pandemie şi lucrul ăsta trebuie foarte clar stabilit în viitor şi sunt convins că o să ajungem destul de rapid la o soluţie”, a mai spus deputatul PSD.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!