Aproape 2.500 de centre sociale au fost verificate de comisiile mixte în această săptămână, fiind date 105 sancţiuni, în valoare totală de peste 1,1 milioane de lei. Vineri,14 iulie, s-a dispus suspendarea activităţii sau încetarea acesteia la zece unităţi şi au fost relocaţi sau sunt în curs de relocare peste 70 de persoane.
”Din raportările transmise de către agenţiile judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, rezultă că în perioada 10-14.07.2023, la nivel naţional au fost efectuate controale la un număr de 2.480 servicii sociale. Au fost aplicate 105 sancţiuni contravenţionale, din care 16 avertismente şi 89 amenzi, în cuantum total de 1.141.000 lei”, au transmis reprezentanţii Ministerului Muncii, conform news.ro.
Vineri au fost verificate 365 de entităţi. Astfel, a fost dispusă relocarea a opt copii din spaţiul unei fundaţii din Slobozia Nouă, judeţul Ialomiţa, care funcţiona fără licenţă. Un număr de 14 vârstnici au fost relocaţi de la un aşezământ privat din satul Mândra, judeţul Olt, alţi 24 de la un centru din Chitila, judeţul Ilfov, şi 25 de la un centru din Dărăşti, judeţul Ilfov.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!