Acum la Digi FM Nono Semen DAVID GUETTA FT AVA MAX & ALPHAVILLE - Forever Young

Cât timp dintr-o zi ar trebui să stea un copil în faţa ecranelor? Psihologul Daniel David explică ce pierd copiii care nu au acces la tehnologie

copil cu tableta
Foto: Shutterstock

Daniel David, doctor în psihologie şi ministru al Educaţiei, nu pledează pentru interzicerea accesului la tehnologie în cazul copiilor şi tinerilor. El spune că, neavând acces la tehnologie, cei mici pierd avantaje competitive. David a explicat, la Prima Tv, câte ore ar trebui să petreacă zilnic un copil în faţa ecranelor şi cât este de necesar controlul asupra conţinutului accesat online.

Aici sunt discuţii şi mereu spun, am fost şi criticat pentru asta că mulţi descoperă cu surprindere rezultate ştiinţifice cunoscute de vreo cinci ani, şase ani. Noi suntem în plină revoluţie industrială. Dacă copilul nu este conectat cu tehnologia şi cu ecranul - prin ecran înţeleg de la tablă inteligentă, televizor, computer, tabletă, telefon, adică nu mă refer numai la un instrument - dacă nu este conectat cu tehnologia şi cum faci conectarea asta cu cunoaşterea prin internet, păi prin intermediul ecranului, într-o formă sau alta, pierd avantaje competitive. Studiile arată că undeva între două, patru ore pe zi, este o expunere rezonabilă. Dar asta înseamnă tot. Înseamnă şi la şcoală şi acasă, înseamnă şi educaţie şi divertisment. În cazul unora, că copiii sunt diferiţi, ca temperament, ca capacitate de rezistenţă şi aşa mai departe, nu trebuie să stai neapărat între două şi patru ore. Pot să fie o oră, poate să ajungă până la cinci, şase ore, dar nu mai mult, in cazuri rare. Dar numărul ăsta de două, patru ore, este un număr rezonabil şi şi ăsta se adaptează în funcţie de vârstă”, a afirmat Daniel David la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic, potrivit News.ro. 

Acesta subliniază că este important rolul părinţilor nu doar în ceea ce priveşte timpul pe care copiii îl petrec în faţa ecranelor, ci şi în ceea ce priveşte conţinuturile pe care aceştia le accesează.

„Pe lângă faptul că trebuie să controlezi timpul, nu-i laşi să stea ore în şir, şase, şapte ore pe zi, asta după ce vin de la şcoală, unde oricum au fost expuşi, probabil la tabla inteligentă şi la alte lucruri, contează şi la ce se uită şi trebuie să ai grijă să alterneze conţinuturi de divertisment cu conţinuturi educaţionale. Este foarte important să ştie că este monitorizat, mai ales cei mici, să discuţi cu ei după ce s-au uitat la ceva: ce ai învăţat, ce a fost interesant, ce nu ţi-a plăcut acolo. Astfel încât copilul să co-creeze din această interacţiune cunoaştere împreună cu părinţii lui sau cu profesorul sau cu bunicii. Altfel spus, dacă expunerea la tehnologie se face corect, acest lucru ajută efectiv atât dezvoltarea copilului, cât şi procesul de educaţie”, concluzionează Daniel David.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
Andreea Marin
Andreea Marin, apariție ca la Hollywood la un eveniment din Capitală...
remus pricopie
Rectorul SNSPA a sesizat organele de anchetă cu privire la săvârșirea...
Gal Gadot
Gal Gadot, înconjurată cu dragoste de soț și cele patru fiice ale...
Pe aceeași temă
Volker Turk
ONU condamnă suferința inimaginabilă a copiilor ucraineni căzuți în mâinile Rusiei
Gene Hackman and Betsy Arakawa
Copiii lui Gene Hackman nu au fost incluşi în testamentul său
silviu prigoana si adriana bahmuteanu
Adriana Bahmuțeanu, detalii despre banii lui Silviu Prigoană: „Dacă băieții mei erau majori...
Funny,Little,Angel,Girl
Medicii au vindecat copii nevăzători, în premieră mondială: „Rezultatele sunt extrem de...
Te-ar putea interesa și
Smiling,Schoolgirls,Sitting,At,Desk,And,Using,Smartphone,During,Lesson
Ministrul Educației: Nu susţin interzicerea totală a telefoanelor în şcoală. Trebuie asigurat...
daniel david
Ministrul Educației: "Când tu scoţi aproape jumătate din absolvenţii de liceu în zona de...
Rome, Basilica of San Giovanni in Laterano, Diocesan Assembly with Pope Francis: Mending the Rift: Beyond Inequalities .
Papa Francisc condamnă moartea copiilor în conflictele de pe glob: „A ucide copii înseamnă a...
Daniel David
Daniel David anunţă că nu a primit sesizări cu privire la ”probleme majore” referitoare la...
Partenerii noștri
Digi24 Cum a reușit Vladimir Putin să flateze și să manipuleze cinci președinți americani. Povestea care l-a impresionat pe George W. Bush
Cum a reușit Vladimir Putin să flateze și să manipuleze cinci președinți...
DigiSport A răbufnit, după ce a văzut că naționala sa de 460.000.000€ a pierdut cu Luxemburg
A răbufnit, după ce a văzut că naționala sa de 460.000.000€ a pierdut cu...
PeRoz Riley Keough vorbește pentru prima dată despre acuzațiile de abuz sexual aduse tatălui ei vitreg, Michael Jackson
Riley Keough vorbește pentru prima dată despre acuzațiile de abuz sexual...
Film Now Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80 de milioane de dolari
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de...
Digi World Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea...
Stirile Kanal D Cea mai bună apă din județul Neamț: Conține ioni de argint!
Cea mai bună apă din județul Neamț: Conține ioni de argint!
ProFM Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea Ozempic
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a...
Digi Life Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
Adolescence trailer teases Stephen Graham's intense one-shot crime drama
Psiholog, despre mini seria „Adolescence”: „Mesajul cheie e puterea relaţiilor autentice...
vladimir putin
Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece
American,Flag,Waving,In,The,Wind.
Venezuela a ajuns la un acord cu SUA pentru reluarea zborurilor de repatriere a migranţilor
Moldova,National,Flag,Fluttering.,The,Flag,Blowing,In,Beautiful,Soft
Moldova l-a dat în căutare internaţională pe un deputat pro-rus care a dispărut în ziua în...