Acum la Digi FM Lucian Mindruta LIVE - ON AIR

CCR a respins contestaţiile ce vizau candidatura lui Călin Georgescu

Călin Georgescu
Călin Georgescu / Foto: Profimedia

Curtea Constituţională a respins sâmbătă cele două contestaţii împotriva candidaturii lui Călin Georgescu la funcţia de preşedinte al României, precum şi alte două contestaţii împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru.

"În şedinţa din data de 8 martie 2025, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere patru contestaţii. În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile contestaţiile formulate, întrucât acestea nu îndeplineau condiţiile procedurale prevăzute de lege", se arată într-un comunicat al CCR, transmite Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Curţii Constituţionale s-au aflat, pe lângă cele două contestaţii "împotriva candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile pentru Preşedintele României din 2025", depuse de două persoane, alte două contestaţii împotriva neînregistrării candidaturii lui Petru Mîndru la preşedinţie.

Călin Georgescu şi-a depus vineri, la BEC, candidatura ca independent la alegerile prezidenţiale.

BEC a respins, joi, înregistrarea candidaturii independente a lui Petru Mîndru la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025. Conform BEC, candidatura independentă a lui Petru Mîndru a fost transmisă prin e-mail în termenul legal, însă documentele trebuiau depuse în original.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Fondată în 1720, Caffè Florian este cea mai veche cafenea din lume care funcționează neîntrerupt, situată în Veneția, regiunea Veneto, Italia.
Cafenele istorice din Europa pe care trebuie să le vizitezi​
Papa Francisc
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i...
coiful de aur de la cotofenesti
Doi suspecţi au fost arestaţi pentru furtul pieselor româneşti de la...
Pe aceeași temă
2025-03-20-8359
Bogdan Peşchir, acuzat de corupere a alegătorilor în campania electorală a lui Călin...
emil boc WhatsApp Image 2024-08-10 at 19.11.04
Emil Boc, după ce s-a zvonit că pleacă de la Primăria Cluj la CCR: "Funcţia este onorantă...
florin negrutiu 1 oct
Marea schismă de ziua domnului Călin Georgescu și candidații în variantă soft
2025-03-20-8359
Omul de afaceri Bogdan Peşchir a contestat măsura arestului preventiv decisă în dosarul de...
Te-ar putea interesa și
2025-03-20-8435
Bogdan Peşchir, audiat la Parchet în dosarul privind coruperea alegătorilor în campania...
remus pricopie
Rectorul SNSPA a sesizat organele de anchetă cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în...
Călin Georgescu
CCR explică de ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu
Vladimir Lipaev
Ambasadorul rus în România consideră o 'aberație' declarațiile conform cărora Moscova ar fi...
Partenerii noștri
Digi24 Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic: „Contribuie la absorbția calciului la nivel intestinal”
Vitamina care poate reduce riscul apariției cancerului de colon. Medic...
DigiSport ”Regula 5+6” din SuperLiga a fost modificată! Anunțul lui Răzvan Burleanu
”Regula 5+6” din SuperLiga a fost modificată! Anunțul lui Răzvan Burleanu
PeRoz Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș...
Film Now Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina...
Digi World Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Stirile Kanal D O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un băiețel de 7 ani a murit
O femeie a trimis ouă otrăvite unei familii de Paşte, din gelozie! Un...
ProFM Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul i-a emoționat pe fani: "Auzul meu e într-un șoc plăcut"
Cleopatra Stratan cântă din nou "Ghiță", într-o versiune modernă. Clipul...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
De ce va fi Papa Francisc I înmormântat în roșu/ Profimedia
Mormântul papei Francisc va putea fi vizitat începând de duminică
putin, trump
Donald Trump, atac furibund la adresa lui Putin, după atacul mortal din Kiev: „Vladimir...
Donald Trump - Keir Starmer joint press conference in the White House
China îl contrazice pe Trump, care afirmase că Beijingul negociază cu SUA pe tema tarifelor...
prezentatoare tv turcia, in direct in timpul cutremurului
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio...