Meteorologii au emis sâmbătă o avertizare Cod galben de ploi și vânt, valabilă până duminică în 14 județe din sudul țării.
Potrivit ANM, sunt vizate de avertizare județele Vâlcea, Argeș, Olt, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța.
În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu viteze de 55-65 km/h și izolat de peste 70-80 km/h, pe alocuri vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp.
Avertizarea intră în vigoare sâmbătă, la ora 12.00, și este valabilă până duminică, la ora 10.00.
Vremea la București
În Capitală, temperaturile maxime vor ajunge la 27 de grade Celsius, vor fi averse și vijelii, potrivit prognozei speciale pentru București, emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie.
De sâmbătă, ora 12.00, până duminică, ora 10.00, vremea va fi instabilă în Capitală.
Cerul va fi variabil, dar mai ales după-amiază vor fi înnorări și averse torențiale (în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra 5-15 l/mp și izolat peste 25 l/mp), însoțite de descărcări electrice și posibil vijelii și grindină.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14-16 grade
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!