Acum la Digi FM KYGO FEAT CONRAD SEWELL - Firestone

Meteorologii anunță ploi în cea mai mare parte a țării, până luni seară. Care sunt zonele din țară în care va ninge abundent

Ploi, averse, stropi, furtună, torențial

Meteorologii anunţă ploi, până luni seară, în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării, în timp ce la munte şi în dealurile submontane din nordul Moldovei şi estul Transilvaniei precipitaţiile vor fi mixte. În zona montană a judeţelor Suceava, Neamţ şi Harghita, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune un strat nou de zăpadă, fiind emisă o atenţionare Cod galben. În Capitală, vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în această perioadă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă luni, între orele 10.00 şi 23.00, vizând precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă la munte, intensificări ale vântului.

În intervalul menţionat va ploua în nordul, centrul, estul şi sud-estul teritoriului. La munte şi trecător în dealurile submontane din nordul Moldovei şi estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte. În nordul Carpaţilor Orientali, iar la altitudini de peste 1700 m şi în restul zonei montante vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. Local se vor acumula cantităţi de apă de 10...20 l/mp şi izolat de peste 25 l/mp în Moldova”, a transmis ANM, potrivit News.ro

Vântul va avea temporar intensificări, cu viteze în general de 40…50 km/h, în Bărăgan, Dobrogea, Moldova, precum şi în zonele de munte.

Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ninsori, cu depunerea unui strat consistent de zăpadă, luni, între orele 12.00 şi 23.00.

Astfel, în zona montană din judeţele Suceava, Neamţ şi Harghita, ninsorile vor fi însemnate cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă (în general de 10...20 cm).

În zona municipiului Bucureşti, luni vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări şi va mai ploua la începutul zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9...11 grade. Spre seară şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o...
putin, trump
Vladimir Putin spune că planurile lui Donald Trump de anexare a...
myanmar (4)
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 7,7, s-a produs în Myanmar și a...
Pe aceeași temă
Spring,Background,With,Covered,Snow,Blossoming,Tree.,April,Weather,Concept.
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Un episod de răcire semnificativă, din 4...
Rainy,Day
Prognoza meteo aprilie. Temperaturi sub normal în prima parte a lunii și ploi în sudul și...
ploaie
Atenţionare meteorologică: Ploi în aversă şi vânt, până sâmbătă seară în toate regiunile
Cum va fi vremea de Paște/ Shutterstock
Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în următoarea lună, potrivit estimărilor ANM/ Cum...
Te-ar putea interesa și
A,Young,Woman,Is,Fighting,Against,The,Storm,With,Her
Cod galben de vânt puternic în zone din vestul și centrul țării, până luni seara. Rafalele pot...
Cod galben de vânt în aproape toată țara/ Shutterstock
Cod galben de vând duminică, în mai multe regiuni din țară. Rafalele pot ajunge la 60 de km/h
flori, primavara
Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în următoarele zile; temperaturile urcă până la...
Vreme/ Shutterstock
Vreme caldă, cu temperaturi în creştere şi cu valori de până la 25 de grade săptămâna...
Partenerii noștri
Digi24 Opt curieri români au fost condamnați la 30 de ani de închisoare în Anglia după ce au furat colete de 1 milion de euro
Opt curieri români au fost condamnați la 30 de ani de închisoare în Anglia...
DigiSport "Șocant": au început negocierile pentru transferul lui Jack Grealish!
"Șocant": au început negocierile pentru transferul lui Jack Grealish!
PeRoz Fosta asistentă a lui David Beckham susține că acum 20 de ani a avut o aventură cu el: "Am căzut în capcana lui. Tot ce am e adevărul"
Fosta asistentă a lui David Beckham susține că acum 20 de ani a avut o...
Film Now Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât partenera de viață
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la...
Digi World De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și două farse legendare de la BBC și Google
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în...
ProFM Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis cântăreața
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa...
Digi Life Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește...
degetele regelui charles profimedia-0869086132
Regele Charles îşi reia îndatoririle publice după o scurtă spitalizare din...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
Highway,2,Bucharest,-,Constanta,,Romania,-,10,August,,2021:
Elev găsit inconştient în baia unei școli din Bucureşti, lângă un recipient cu alcool...
Marine Le Pen Trial Paris
Marine Le Pen, condamnată la patru ani de închisoare. Lidera extremei drepte din Franța nu va...
gheorghe gheorghiu 2019
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În...
Men's Free Skate Program at ISU Figure Skating Championship in Boston
Americanul Ilia Malinin, desemnat „patinatorul anului”: „Aş vrea să-mi mulţumesc că am...