Acum la Digi FM CARLA S DREAMS - Lacrimi si Pumni In Pereti

Video Copiii internați își pot continua studiile prin programul „Școala din spital”

Sorin Cîmpeanu
Foto: Captură video Digi24

Ministrul Educației a prezentat Guvernului, în primă lectură, programul „Școala din spital”. Acesta are ca scop școlarizarea elevilor spitalizați pe termen lung. 

În cadrul Universităților de Medicină și Farmacie se înființează unități de învățământ preuniversitar cu titulatura „Școala din spital”. Acest lucru are ca scop organizarea școlarizării ante-preșcolarilor, preșcolarilor și elevilor spitalizați în număr de câteva sute în fiecare an. Aș vrea să spun că până acum nu a fost posibilă organizarea școlii în spital, deoarece piedici birocratice reglementau dimensiunea minimă a formațiunilor de studiu. Mai exact, este ca și cum am putea să clarificăm că într-un spital oncologic am avea un număr suficient de mare în același spital, în același timp de elevi de clasa a șaptea, de exemplu, lucru care, în mod evident, este absurd. Această absurditate a fost înlăturată din reglementările legale, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

Pe toată perioada spitalizării se va desemna un cadru didactic monitor, care va avea obligația de a supraveghea parcursul educațional al preșcolarului sau al elevului, precum și de a menține legătura permanentă cu unitatea de învățământ la care acesta a fost înmatriculat înainte de spitalizare. 

Ministerul Educației înființează Corpul Național al cadrelor didactice pentru școala din spital. Acesta va fi constituit în urma selecției cadrelor didactice care fac dovada absolvirii unor programe de pregătire în domeniul psiho-pedagogiei speciale. Se organizează și Programul Național Școala din Spital care vizează continuarea predării învățării prin membrii acestui corp național al cadrelor didactice pentru școala din spital, în cazul mutării elevilor de la un spital la altul sau de la o secție la alta. Deci este vorba despre componenta mobilă a acestei școli din spital. Pentru sprijinirea învățării în aceste școli din spital, Ministerul Educației poate organiza și olimpiade și concursuri școlare și, de asemenea, poate acorda burse de studiu și alte forme de sprijin material prin programe naționale aprobate prin hotărâri de guvern, a adăugat ministrul Educației. 

Sorin Cîmpeanu susține că universitățile de medicină și farmacie pot accesa și fonduri externe nerambursabile în vederea îmbunătățirii activităților desfășurate prin acest program național „Școala din spital”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Spring 2025
Luca Protopopescu
Noua senzație a șahului mondial vine din Franța și are origini...
Gold,Ring,In,The,Air,On,The,Hand,Of,The
Un fermier german și-a pierdut verigheta, iar patru luni mai târziu a...
Happy,Old,Caucasian,Businessman,Smiling,Working,Online,Watching,Webinar,Podcast
Un italian de 89 de ani a obţinut a treia diplomă universitară după...
Pe aceeași temă
School,Classroom,In,Blur,Background,Without,Young,Student;,Blurry,View
Elevii intră în vacanţă joi, după finalizarea cursurilor
Asian,College,Students,Concentrate,On,Doing,Examinations,In,The,Classroom.
Începe simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat, cu Limba şi literatura română...
scoala-doar pt cross
Elevii din Bucureşti se întorc de luni la cursuri, după o săptămână de vacanță
Câțiva elevi au găsit aproape 100.000 de euro pe stradă, în timpul unei excursii în Atena/ Shutterstock
Câțiva elevi au găsit aproape 100.000 de euro pe stradă, în timpul unei excursii în Atena...
Te-ar putea interesa și
elevi-scoala-masca-inquam-virgil-simionescu
Elevii din București și alte 22 de județe ale țării se întorc de luni la cursuri
daniel david
Ministrul Educației: "Când tu scoţi aproape jumătate din absolvenţii de liceu în zona de...
Asian,College,Students,Concentrate,On,Doing,Examinations,In,The,Classroom.
Ministrul Educaţiei anunţă schimbări în educație din anul 2026-2027. Cum vor da Bacalaureatul...
vladimir putin
Elevii din Rusia învaţă din noile manuale că ţara lor a fost „forţată” să intervină în...
Partenerii noștri
Digi24 Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la premieră. Cum i-a schimbat viața interpretarea lui Hristos
Cum arată actorul din „Iisus din Nazareth”, la aproape 50 de ani de la...
DigiSport "A uitat că e fundaș!". Mihai Popescu, fază neverosimilă în meciul cu CFR
"A uitat că e fundaș!". Mihai Popescu, fază neverosimilă în meciul cu CFR
PeRoz Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon...
Film Now Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus...
Digi World Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales...
Stirile Kanal D Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
Se spală rufe azi, 18 aprilie 2025, în Vinerea Mare? Tradiții și obiceiuri
ProFM Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris Jackson despre relația cu mama ei
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară. Ce spunea Paris...
Digi Life Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost...
Ultimele știri din matinal
feli si grasu xxl
Feli & Grasu XXL la Digi FM: „Fostu” și poveștile din spatele hitului care a cucerit publicul
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Ultimele știri
HANDBAL FEMININ:CSM BUCURESTI-HC PODRAVKA VEGETA, LIGA CAMPIONILOR (9.02.2025)
Victorie pentru CSM Bucureşti, în sferturile Ligii Campionilor: 30-29 cu Team Esbjerg, la...
MIDEAST GAZA ISRAEL TROOPS OPERATION
Armata israeliană raportează „eşecuri profesionale” drept cauza uciderii personalului de...
Liepaja,,Latvia-,June,16,,2024:,Two,Full,Armed,Eurofighter,Typhon
Britanicii au interceptat aeronave ruseşti deasupra Mării Baltice, în apropierea spaţiului...
ATP Tour - Munich
Cel mai frumos cadou, chiar de ziua lui. Zverev a câştigat pentru a treia oară turneul de la...