Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, comentează contrele dintre PNL şi PSD, care se critică reciproc, în spaţiul public, fostul lider liberal fiind de părere că ceea ce se întâmplă între cele două partide „este piesa de teatru clasică”, iar „foarte probabil” cele două partide vor guverna şi „după sfârşitul acestui război real sau butaforic”. „Cred că mai avem puţin şi vom auzi din nou, dacă nu s-a auzit deja, strigătul de luptă contra ciumei roşii”, afirmă Crin Antonescu.
„E o istorie care se repetă şi eu cred că inventarul înţepăturilor – deja asistăm la ceva mai mult decât înţepături, ritmul şi intensitatea polemicii se intensifică – nu e ceva inedit. Sentimentul general pentru mine e unul de iritare, pentru că te simţi, în calitate de votant, de cetăţean a României, captiv acestei combinaţii, această combinaţie de stabilitate care există astăzi. (...) Foarte probabil vor guverna şi după sfârşitul acestui război real sau butaforic. Pe cât pot eu să emit o impresie, cred că este piesa de teatru clasică. A sosit momentul în care PNL-ul doreşte să-şi maximizeze electoratul, invocând din nou eterna luptă dreaptă anti-PSD. Cred că mai avem puţin şi vom auzi din nou, dacă nu s-a auzit deja, strigătul de luptă contra ciumei roşii. Pe partea cealaltă, PSD-ul ne pune aceeaşi placă, a faptului că destul de cu preşedinţi de dreapta – e foarte discutabil dacă ultimii doi preşedinţi, în ultimele două decenii, au fost cu adevărat preşedinţi de dreapta, sigur, ei s-au recomandat aşa, au fost recomandaţi electoratului, aşa au fost aleşi – deci eu cred că fundamentele pe care stă această coaliţie a stabilităţii sunt departe de a fi zguduite”, a afirmat Crin Antonescu duminică seară, la Antena 3, potrivit News.ro.
Întrebat la ce foloseşte cetăţeanului ceea ce se petrece pe scena politică, fostul lider al PNL răspunde că cetăţeanului de rând ceea ce se întâmplă pe scena politică nu îi foloseşte la nimic.
„Pentru cetăţean nu foloseşte la nimic, foloseşte sistemului care promovează, susţine, organizează, dacă vreţi, împreună cu actanţii politici, toată această distribuţie, şi mai ales, sigur, foloseşte celor care se află în fruntea celor două partide sau în poziţiile cele mai profitabile din punct de vedere politic, administrativ şamd”, a adăugat Antonescu.
Fostul lider al PNL nu contestă faptul că în cele două formaţiuni care fac parte din coaliţie sunt oameni care sunt real nemulţumiţi de alăturarea celor două formaţiuni.
El a catalogat drept „parodie” ceea ce se întâmplă pe scena politică între cele două partide.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!