Acum la Digi FM SPIKE - Sapte

Doi tineri din Suceava s-au dus la Kiev să vadă dacă într-adevăr e război

tineri suceava kiev
Foto: Captură foto

Doi tineri din comuna suceveană Iaslovăţ au mers la Kiev să se convingă că e război. Sceptici că asediul ruşilor e atât de violent cum relatează presa, tinerii s-au urcat în maşină şi au pornit la drum.

Cristi administrează o cafenea în satul Iaslovăţ, lângă Suceava. El a fost două săptămâni voluntar în Vama Siret și a fost mai suspicios cu privire la război. A apelat la prietenul lui frizer, Samuel, și au plecat 4 zile pe front.

„Ne-am decis sâmbătă să mergem până în Ucraina să vedem care e situaţia de acolo, dacă chiar e chiar la fel de grav cum se spune la ştiri. Iniţial am trecut în Cernăuţi, din Cernăuţi am decis să mergem până în Capitală. Am parcurs 8 ore până în Kiev şi am trecut undeva de 40-50 de check point-uri. Ne-au tot oprit şi a trebuit să arătăm paşaportul, ne-au întrebat unde mergem, ne-au controlat pe maşină”, a declarat unul dintre tineri.

„Era foarte multă armată, soldaţi la tot colţul cu puşti, cu saci de nisip. Ne-am căutat un hotel unde să stăm peste noapte, l-am găsit online, am făcut rezervare şi când am mers la hotelul respectiv nu mai era nimeni, era totul închis. Şi pentru că deja se făcuse ora 9 nu mai puteam circula pe stradă, a trebuit să râmânem peste noapte în maşină. Stând în maşină, era în jur de ora 10 şi s-a auzit că s-a dat o bombă undeva, o rachetă. S-a auzit o bubuitură foarte tare şi după scurt timp au început sirenele să sune. Au sunat sirenele toată noaptea. S-a auzit că s-a dat o bombă undeva, o rachetă. Dimineața am văzut la ştiri că s-a bombardat centrul, un shopping center care era la jumătate de oră de noi", a mai spus el, potrivit observatornews.ro.

Cei doi au fost surprinși de bombardamente.

„Am decis să plecăm prin nişte sate din apropierea Kiev-ului, unde s-a zis că e zonă bombardată. Am fost pe acolo şi într-adevăr pe la sate erau locuinţe fărâmate, absolut tot distrus. Când ne-a oprit o data la check point şi i-am dat paşapoartele soldatului a început să se bombardeze lângă noi. Soldatul a luat-o la fugă cu paşapoartele în mână. După ce a ajuns el în şanţul respectiv ne-a făcut semn să mergem și noi acolo. Am lăsat şi noi maşina, am fugit acolo, ne-am ascuns, am stat vreo 10 minute acolo, s-a liniştit bombardamentul. Apoi ne-a făcut semn să ne suim în maşină şi să fugim. Ne-a arătat direcţia în care să plecăm, în partea opusă. Am plecat în direcţia respectivă”.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
MIX MARATON DE REVELION 2025
Best of Mix Maraton 2025 - 2
Béryl Gastaldello
O înotătoare franceză a primit ţinuta pentru ceremonia de deschidere...
Alin Ionescu, fostul soț al Cristinei Spătar, a divorțat a doua oară
Alin Ionescu, fostul soț al Cristinei Spătar, a divorțat: „Să alegi...
Typical,Modern,Prison,Bars.,Symbolic,Illustrative,Background,For,Crime,News.
Un cetăţean român a fost condamnat în Rusia la 19 ani închisoare...
Pe aceeași temă
French President and Polish Prime Minister visit Berlin, Berlin, Berlin, Germany - 15 Mar 2024
Rusia este o ameninţare la adresa Franţei şi a Europei, a manipulat alegerile din România şi...
Directorul CIA, John Ratcliffe
Directorul CIA anunță că SUA au întrerupt sprijinul de informații și livrările de arme către...
Magnifier,Glass,Focus,On,Usd,Dollar,And,Yuan,Banknote,With
China este „gata să lupte până la capăt în orice tip de război”, transmite ambasada sa din...
dmitri peskov
Kremlinul spune că programul nuclear al Iranului va face obiectul unor viitoare discuţii între...
Te-ar putea interesa și
Russian President Vladimir Putin addresses press conference at BRICS Summit in Kazan
Suspendarea ajutorului militar al Ucrainei de către Trump, ”cea mai bună contribuţie la pace”...
Marco Rubio
Secretarul de stat al SUA vrea să-i aducă pe ruși la masa negocierilor: "Vrem să analizăm dacă...
Trump și Putin
SUA ar putea relaxa sancțiunile împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea cere Washingtonul...
Traian Băsescu
Traian Băsescu: "Dacă se opreşte ajutorul american pentru Ucraina, va fi vorba de capitulare...
Partenerii noștri
Digi24 Cine este generalul Radu Theodoru, cercetat în dosarul de trădare
Cine este generalul Radu Theodoru, cercetat în dosarul de trădare
DigiSport Trei transferuri la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul, după 1-3 cu Lyon
Trei transferuri la FCSB! Gigi Becali a făcut anunțul, după 1-3 cu Lyon
PeRoz Soția prințului Harry, reacție neașteptată când o fostă actriță îi rostește numele: „E amuzant că îmi spui Meghan Markle, acum sunt...”
Soția prințului Harry, reacție neașteptată când o fostă actriță îi...
Film Now Adevărul întunecat despre Stephen Collins, părintele perfect din "Al 7-lea cer", și acuzațiile de abuz care i-au distrus cariera
Adevărul întunecat despre Stephen Collins, părintele perfect din "Al 7-lea...
Digi World Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul lor asupra danturii
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi...
ProFM Lady Gaga, la 15 ani de când a apărut într-o rochie din carne: „Vreau ca oamenii să-și amintească de mine ca un artist real”
Lady Gaga, la 15 ani de când a apărut într-o rochie din carne: „Vreau ca...
Digi Life Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine...
Elena Lasconi
Elena Lasconi, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: "Mi-a spus că şi-ar da...
Ultimele știri din matinal
ana dumbrava
Ana Dumbravă, campioană mondială la Counter-Strike pentru al 3-lea an consecutiv. Povestea...
Mihail WhatsApp Image 2025-01-22 at 14.13.28
Mihail despre izolarea în pădure și experiența uluitoare a colegului care a „murit” și s-a...
Contele Tibor Kálnoky
Cu ce pleacă Regele Charles din România? Contele Tibor Kálnoky dezvăluie preferințele regale
ana si cezar
Ana Ularu și Cezar Grumăzescu, invitați speciali la matinalul Digi FM: povești, provocări din...
Ultimele știri
French president, Emmanuel Macron addresses the French people on March 5, 2025, in a speech from the Elysee Palace about the situation in Europe. Photo by Tomas Stevens/ABACAPRESS.COM
Ţările scandinave, deschise propunerii lui Macron privind protecţia Europei cu umbrela...
Victor Ponta
Victor Ponta candidează independent la alegerile prezidențiale, deși e deputat PSD. Reacția...
politist-mort
Anchetă la o şcoală din Bucureşti. Un elev de 10 ani a ascuns, într-un grup sanitar, un...
Călin Georgescu
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia magistraţilor este definitivă