Două tramvaie s-au ciocnit, vineri seară, pe şoseaua Giurgiului din Capitală, în zona staţiei Cimitirul Evreiesc.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, trei persoane necesită acordarea primului ajutor calificat. Două femei vor fi transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă 'Bagdasar-Arseni', iar cea de-a treia victimă, un bărbat, a refuzat transportul la spital.
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost angrenate două ambulanţe SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), moto SMURD, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi Grupul special de salvatori.
O comisie din cadrul STB va analiza accidentul
O comisie din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA va analiza accidentul în urma căruia un tramvai din linia 19 a fost lovit în spate de un tramvai din linia 7.
„În cadrul Societăţii de Transport Bucureşti STB SA, s-a declanşat o comisie care va analiza evenimentul iar pe baza rezultatelor se vor lua măsurile care se impun conform Regulamentului Intern STB şi legislaţiei în vigoare”, precizează compania.
Brigada de Poliţie Rutieră face măsurători la faţa locului. După finalizarea acestora, se va relua circulaţia tramvaielor în zonă.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!