Deputatul PNL Arad, Lazăr Faur, care a avut unul dintre cele mai scurte mandate din Parlament, de numai zece zile, spune că experienţa sa a fost "mai mult de palmares", dar, în acelaşi timp, "interesantă din punct de vedere personal", părerea sa fiind că reducerea numărului de parlamentari la 300 va fi benefică.
Lazăr Faur s-a întors la Arad după câteva zile petrecute în Bucureşti în postura de parlamentar. Acesta este viceprimar ar Aradului.
El a declarat, joi, pentru Agerpres, că s-a cazat la un hotel, pe cheltuiala sa, şi că nici nu se aşteaptă să primească salariu pentru cele zece zile în care a fost parlamentar.
"Probabil mi se va deconta transportul, însă nu am aşteptări legate de salariu, nu mi-a spus nimeni nimic şi nici nu m-am interesat. În Bucureşti am stat efectiv şase zile, timp în care am participat la şedinţe de grup, la dezbateri, chiar şi de plen, dar şi la o şedinţă reunită a Camerei Deputaţilor şi Senatului", a spus Faur.
El a declarat că procedurile administrative s-au rezolvat în aceeaşi zi în care a depus jurământul, când a primit cardul pentru vot şi legitimaţia.
"Am şi votat cu acel card, cât despre legitimaţie, o voi păstra ca amintire", a spus deputatul.
Legat de scurta experienţă în Parlamentul României, arădeanul a afirmat că a fost "una mai mult de palmares, dar şi interesantă din punct de vedere personal".
"Fiind profesor de drept administrativ la facultate, pot să spun că experienţa mă va ajuta şi profesional, să le explic studenţilor mai bine anumite aspecte legate de Legislativ, pentru că pe partea de administraţie am deja o experienţă bogată. Dacă aş reveni în Parlament cu un mandat complet? Nu aş putea să spun acum, însă părerea mea este că reducerea numărului de parlamentari la 300 ar fi una benefică", a conchis Lazăr Faur, care, întors la Arad, a fost ales viceprimar al municipiului, fiind astfel la al doilea mandat consecutiv.
Plenul Camerei Deputaţilor a validat în 10 decembrie mandatul de deputat al lui Faur Lazăr. El a preluat locul de deputat PNL de Arad lăsat vacant de Ovidiu Sergiu Bîlcea, care a demisionat pe 18 noiembrie, pentru a putea deveni vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!