Ionuţ Mihai, absolvent al Liceului „Ioan Cotovu“, din Hârşova, este unul dintre cei 162 de absolvenți de liceu care au luat 10 la bacalaureat. El a demonstrat că se poate face performanţă şi la o şcoală care nu este cotată la nivel naţional, potrivit adevarul.ro
Pentru Ionuţ Mihai, născut în localitatea constănţeană Ciobanu, drumul nu a fost uşor. După ce a terminat şcoala gimnazială din satul său, şi-a dorit să înveţe la un liceu de renume din Constanţa, dar a decis să rămână la Hârşova, vrând să le dovedească tuturor că se poate face performanţă oriunde.
„Ar fi însemnat ca la Constanţa să plătesc chirie şi am decis că pot folosi banii în alt fel, pentru meditaţii la matematică, singura disciplină la care sunt probleme în liceul meu“, mărturiseşte absolventul eminent, care a luat doar note maxime la examenul de Bacalaureat.
Ionuț făcea zilnic cinci kilometri din satul său până la liceu cu taxiul şi strângea bani ca, împreună cu alţi colegi, să poată plăti cursa.
„Aceasta este soarta tuturor copiilor din Ciobanu care învaţă la oraş. În fiecare an suntem cam 30 de elevi şi ne cuplăm câte patru şi plătim taxiul. Există un microbuz, dar care pleacă la ora 9.00, ori programul nostru începe la ora 8.00“, spune Ionuţ.
Referitor la anii de liceu, Ionuț consideră că sunt prea multe materii și că în liceu totul ar trebui să fie orientat spre pasiuni și aptitudini.
„Ar trebui să ieşim din paradigma asta învechită cu multe materii, multe fără rost. Sunt de părere că în liceu ar trebui să mergem mai mult către pasiune şi nu către 17 materii“, a mai spus el.
Ionuț nu excelează doar la materiile la care a dat examenul de Bacalaureat, respectiv Matematică, Biologie şi Limba şi Literatura Română, ci la toate celelalte.
Toate cadrele didactice sunt mândre de el. Manea Elena-Ionelia, directoarea Liceului „Ioan Cotovu“ din Hârşova, spune că Ionuţ are calităţi native, că a plecat cu un plus, deşi provine dintr-o familie de la ţară.
„Este un copil minunat. A muncit foarte mult, este serios tot timpul şi îi place să se autodepăşească, dar a avut parte şi de susţinerea noastră necondiţionată“, a spus ea.
Cea mai mare mulţumire pentru efortul său au fost lacrimile de pe faţa mamei.
Din toamnă, elevul eminent din Constanţa va urma cursurile Facultăţii de Medicină „Carol Davila“ din Capitală, la care are loc asigurat, fiind olimpic la biologie.
„Vreau să studiez genetica medicală, dar asta va însemna să plec din ţară. Aş vrea să ştiu mecanismele genetice în declanşarea cancerului, în tratarea unor boli rare. Partea de laborator se aşteaptă explorată“, spune adolescentul.
Ionuț are un mesaj pentru cei mai mici ca el: „Să vizeze. Dacă îţi doreşti lucruri mari, poate nu le vei obţine, dar tot vei ajunge departe“!
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!