Mii de teste COVID-19 destinate elevilor bucureșteni s-au epuizat într-o singură săptămână, a declarat, la Știrile Digi FM, șefa Direcției de Sănătate Publică din Capitală. Potrivit Oanei Nicolescu, tot mai multe școli cer testarea elevilor pentru reluarea cursurilor față în față, acolo unde au fost depistate cazuri de coronavirus.
Într-un răspuns pentru postul nostru de radio, șefa DSP București a explicat că școlile cer testarea elevilor care nu sunt considerați contacți și care nu intră în carantină timp de 2 săptămâni. În cazul acestora, legea spune că se pot întoarce la cursurile în format fizic dacă se testează în a 8-a zi. Copiii considerați contacți direcți nu scapă de carantină decât dacă sunt vaccinați cu schema completă de cel puțin 10 zile.
DSP București a avut la dispoziție 5.000 de teste destinate unităților de învățământ. Săptămâna aceasta s-au epuizat, astfel că instituția a cerut suplimentarea stocurilor cu încă 20.000 de teste, a spus, pentru Știrile Digi FM, Oana Nicolescu.
Ea a menționat și că persoanele vaccinate cu schemă completă scapă de carantină chiar dacă au intrat în contact direct cu cineva confirmat cu virusul SARS-CoV-2.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!