Președintele Senatului, Florin Cîțu, ironizează gruparea Killnet, care a atacat site-urile mai multor instituții și companii din România. „Nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor... Dădeai un simplu search pe Wikipedia”, spune Cîțu.
„În primul rând, nu ştiu ce hackeri sunt ăia care nu ştiu cine e preşedintele Senatului sau preşedintele Camerei Deputaţilor. Dar, trecem peste asta. În al doilea rând, dacă ne uităm la acel comunicat, e bizar să ai numele corect, dar să greşeşti funcţia. Cred că mai uşor îi greşeai funcţia decât să greşeşti invers. Dădeai un simplu search pe Wikipedia şi vedeai cine e preşedintele Senatului”, a comentat Cîţu, potrivit MEDIAFAX.
Preşedintele Senatului a precizat că „sunt mai multe semne de întrebare acolo”.
„Am spus că în general, dacă e nevoie şi dacă se aprobă, atunci putem să să mergem în această direcţie. Am văzut declaraţii ale unor oficiali români care au spus foarte clar că se schimbă legislaţia tocmai ca să se facă acest lucru, de aceea am dubii. E adevărat că există un val care încearcă să pună toate ce se întâmplă rău asupra mea”, a mai spus Cîţu.
Președintele Senatului a mai afirmat că „este un război cibernetic” și a pledat pentru investiții mai mari în tehnologie.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!