Gabriela Firea a dat vina pe Victor Ponta pentru lipsa unei alianțe PSD-Pro România-ALDE la alegerile locale din București. Ea spune că fostul premier „urmează o carieră politică personală” și că este „artizanul distrugerii alianței de centru-stânga din București”.
„Artizanul distrugerii alianței de centru-stânga în București este domnul Victor Ponta, cel care urmează o carieră politică personală, dorește să fie președintele țării. Îi incomodam foarte mult și pe dumnealui, nu doar pe domnul Nicușor Dan, dacă aș fi câștigat primăria, pentru că așa se spune, că primăria Capitalei este o trambulină pentru prezidențiale.
Am precizat că eu nu vizez să am o carieră politică în sensul candidaturii cu orice chip la prezidențiale și că mi-aș fi dorit să aduc o contribuție importantă la rezolvarea problemelor din București. Dacă nu o mai pot face ca primar general, o voi face cu prisosință și voi demonstra ca parlamentar”, a spus Gabriela Firea.
Redactor: A. D.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!