Acum la Digi FM Oana Zamfir și Vlad Craioveanu ED SHEERAN - Azizam

Gabriela Firea: „Haos în privința începerea noului an școlar!”

Gabriela Firea

Gabriela Firea cere miniștrilor Sănătății și Educației să testeze periodic profesorii și elevii și să izoleze doar eleviii contaminați: „Haos în privința începerea noului an școlar”.

„Haos în privința începerea noului an școlar! Declarațiile contradictorii ale celor de la putere, lipsa de pregătirea a școlilor, incertitudinea cu privire la participarea fizică la cursuri sau la învățământul online, au creat din nou degringoladā, ca și anul trecut, cu mai puțin de două săptămâni înainte de începerea noului an școlar. În acest moment nici profesorii și nici părinții nu știu cum va începe școala și, mai ales, cum va continua. Nu știu dacă elevii vor primi măști gratuit și dacă purtarea lor va fi obligatorie sau doar <recomandată puternic>; dacă sunt admise doar măștile chirurgicale sau e voie și cu cele textile. Nu știu dacă se va impune testarea periodică a cadrelor didactice nevaccinate, pe banii lor, pentru că ministrul Educației afirmă că nu este constituțională o astfel de măsură, în timp ce ministrul Sănătății susține contrariul”, transmite Gabriela Firea, potrivit MEDIAFAX.

Ea îi critică pe Ioana Mihăilă și Sorin Cîmpeanu pentru că nu impun testarea periodică a profesorilor vaccinați.

„Nu știu dacă elevii vor fi testați sau vor fi trimiși acasă în momentul în care în școală se înregistrează cazuri covid, pentru că, după un an de negocieri între cele două ministere nu s-a ajuns la un acord privind testarea copiilor cu testele nonivazive. Nu știu dacă trebuie să pregătească copiii pentru un an de învățământ cu prezență în școli, sau doar pentru o lună și apoi să-i pregătească pentru cursurile on-line anunțate de ministrul Cîmpeanu. Nu știu cum se vor desfășura în noul an școlar cursurile online, în condițiile în care sutele de mii de tablete promise în 2020 nu au mai ajuns niciodată la elevi ori la profesori, în condițiile în care ministrul Cîmpeanu afirmă că mii de profesori sunt nepregătiți pentru acest tip de predare și în condițiile în care, după un an jumătate de la declanșarea pandemiei, sunt sute de mii de elevi care nu au acces la internet”, adaugă prim-vicepreședintele PSD, conform MEDIAFAX.

Social-democrații cer celor doi miniștrii de la Educație și de la Sănătate să ajungă de urgență la un acord care să permită deschiderea și desfășurarea noului an școlar cu prezență fizică, în condiții de siguranță.

„Măsurile pe care cei doi miniștrii trebuie să le adopte rapid sunt cele legate de testarea periodică gratuită a tuturor profesorilor, indiferent dacă sunt vaccinați sau nevaccinați și de testarea periodică a elevilor, cu teste noninvazive și izolarea doar a elevilor contaminați. Ambele măsuri și-au dovedit deja eficiența fiind reluate în acest an după ce au fost aplicate cu succes, încă din anul școlar care a trecut, în mai multe țări ale Uniunii Europene”, conchide Firea.

Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!

Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!

Recomandări DigiFM
Dante
Petrecerea lui DanT – DJ Mix Primăvara 2025
Dylan Paul, alături de mama sa, Nadia Comăneci și tatăl său Bart Conner/ Foto: Facebook
Unde s-a angajat fiul Nadiei Comăneci. Dylan și-a ales un drum...
printesa urbana 2025-2
Prințesa Urbană, la Digi FM: despre viața în Olanda, educația cu...
florin negrutiu 7701
Florin Negruțiu, după dezbaterea istorică de la Cotroceni: „Puterea...
Pe aceeași temă
Facultatea de Drept Universitatea București
Ministrul Educației: "Procentul celor care termină studii superioare prin raportare la...
Daniel David
Cât timp ar trebui alocat temelor, în funcţie de ciclul de învăţământ. Explicaţiile...
Gabriela Firea: „Bucureştiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”
Smiling,Schoolgirls,Sitting,At,Desk,And,Using,Smartphone,During,Lesson
Ministrul Educației: Nu susţin interzicerea totală a telefoanelor în şcoală. Trebuie asigurat...
Te-ar putea interesa și
daniel david
Ministrul Educației: "Când tu scoţi aproape jumătate din absolvenţii de liceu în zona de...
Daniel David
Daniel David anunţă că nu a primit sesizări cu privire la ”probleme majore” referitoare la...
Daniel David
Daniel David, după primele săptămâni la vârful Educației: "Toată lumea doreşte să vorbească cu...
Daniel David
Ministrul Educației, despre olimpiadele la clasele I - IV: „În ciclul primar trebuie...
Partenerii noștri
Digi24 Alegeri prezidențiale 2025. Ambasada SUA la București îl citează pe JD Vance înaintea scrutinului din 4 mai
Alegeri prezidențiale 2025. Ambasada SUA la București îl citează pe JD...
DigiSport "Am fost cioban, dar nu găinar!" Gigi Becali a spus direct numele jucătorilor pe care vrea să-i transfere
"Am fost cioban, dar nu găinar!" Gigi Becali a spus direct numele...
PeRoz Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului și partea întunecată a faimei: “Ne-a zdrobit identitatea”
Iubitele gemene ale lui Hugh Hefner, despre viața în conacul milionarului...
Film Now Copiii lui Michelle Pfeiffer, exemplu de discreție și educație aleasă. Actrița a adoptat o fată cu 2 luni înainte de a-și întâlni soțul
Copiii lui Michelle Pfeiffer, exemplu de discreție și educație aleasă...
Digi World De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de explicat
De ce uităm unde am pus cheile sau ochelarii? Știința neatenției e ușor de...
Stirile Kanal D Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din Peninsula Iberică
Un fenomen meteo rar ar putea fi vinovat de blackout-ul uriaș din...
ProFM Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus, tot mai îndrăgostiți. Apropiații spun că nunta ar putea fi următorul pas
Elizabeth Hurley și Billy Ray Cyrus, tot mai îndrăgostiți. Apropiații spun...
Digi Life De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt...
Ultimele știri din matinal
minelli la matinal
Minelli între turnee în America și viața de mamă: Copiii îmi dau note la piesele noi
savu crioveanu oana
Sănătatea somnului și trendurile bizare explicate de dr. Marius Sava
mihai sturzu tabara aviatie
Mihai Sturzu despre Victor Ponta: „Mereu a fost fair-play cu mine”
nicole puya
Nicole Cherry și Puya, în matinalul Digi FM: „E vina mea” nu e doar o piesă, e un semnal de...
Ultimele știri
Bucharest,,Romania,-,10.07.2022:112,Emergency,Number,On,A,Fire,Fighter
Explozie la Laboratorul artileristic al Armatei, pe şoseaua de centură a Bucureştiului. O...
Eugen Mîrtz
Un instructor de yoga, fost elev al lui Gregorian Bivolaru, trimis în judecată pentru trafic...
cetatea poienari
Cetatea Poienari, închisă din cauza urșilor, la două săptămâni de la redeschiderea ei, după...
Lora și Ionut Ghenu/ Foto: Facebook
Lora, sinceră despre relația cu Ionuț Ghenu: „Nu-mi doresc să fie lângă mine așa”