Irinel Columbeanu, în vârstă de 66 de ani, a ajuns la azil. Omul de afaceri a primit vizita fostei iubite și speră că fiica lui va veni să-l viziteze. Azilul este același în care a stat și tatăl său, potrivit presei mondene.
Decizia i-a aparținut și mărturisește că se simte foarte liniștit în noul cămin. A pierdut tot ce a câștigat de-a lungul anilor, iar luxul a rămas doar o amintire pentru el. În această seară, în cadrul înei emisiuni online, Irinel Columbeanu va vorbi deschis despre decizia sa de a se muta la azil, același centru în care a stat și tatăl său până în ultima clipă de viață. La intrarea în Fundație chiar există o poză cu cei doi, în curtea clădirii din Ghermănești.
Fondatorul căminului îi este alături lui Irinel Columbeanu și speră să se simtă bine la azil. „În continuare vrem să fim alături de dânsul și să îi fie din ce în ce mai bine. Poate în aceste câteva zile cât a stat la noi și-a făcut o părere.”
Irinel Columbeanu își amintește că își vizita zilnic tatăl la azilul din Snagov și are amintiri frumoase în acest loc. „Veneam în fiecare zi să-l vizitez. Îi mai cumpăram câte ceva… sunt amintiri plăcute aici.”, a mai spus omul de afaceri.
Columbeanu mărturisește că este mult mai liniștit la azil și că deja a fost vizitat de Oana, fosta iubită.
Acesta a luat legătura și cu fiica lui, dar și cu fosta soție. Irina Columbeanu și Monica Gabor locuiesc de ani buni în Statele Unite ale Americii, dar Irinel speră că acestea vor veni într-o zi să-l vizite la centru.
„Sunt foarte liniștit. Asta e ceea ce am căutat. Sunt mai liniștit aici decât eram până acum. M-a vizitat fosta mea iubită Oana și sper să mai privesc vizita unor prieteni buni. Irina și Monica m-au sunat. Am comunicat cu amândouă și știu că sunt aici. Poate mă vor vizita”, a spus Irinel Columbeanu.
Fostul soț al Monicăi Gabor are mare încredere în căminul pe care l-a ales, fiind chiar prieten cu directorul casei de bătrâni.
Irinel Columbeanu a mai mărturisit că spiritul rebel l-a costat destul de scump. Fostul milionar obișnuia să intre în diverse probleme în adolescență și de fiecare dată era tras la răspundere
„Adolescența a fost la fel. Da, am fost un tânăr rebel și din cauza asta am avut multe de pierdut și suferit, ca să spun așa. Aveam și notele scăzute la purtare. Asta din cauza faptului că îmi tot rupeam gulerul de la uniformă. Pe vremea mea se purta uniformă la școală. Astăzi, cred că s-a renunțat la acest obicei. Bine, atunci nu era un obicei, era obligatoriu, pe vremea mea. (…) Mi-ar fi plăcut mult să fiu actor, dar părinții nu m-au susținut și nu m-au lăsat. Mi-au spus că e ceva neserios și m-au descurajat din acest punct de vedere. Așa că atunci când am dat la facultate, i-am ascultat. Am dat la ceva care părea că ar fi mai acceptabil de către societatea acelor vremuri. Aici este vorba despre Institutul Politehnic București. Ulterior, când am ajuns să lucrez unde am lucrat eu, respectiv la Camera de Comerț și Industrie a României, am regretat”, a mai spus Irinel Columbeanu, potrivit presei mondene.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!