Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat miercuri seară la Digi24 că anul acesta se va face un recensământ la urșilor, iar în funcție de rezultat se va lua o decizie, fără a specifica însă care ar putea fi soluția. „Vom vedea atunci”, a spus liderul UDMR.
„În primul rând trebuie să vedem cât de mare este populația de urși. În acest moment nimeni nu știe. Sunt evaluări diferite. Ministerul Mediului va face un „recensământ” al populației de urși și vom vedea dacă sunt 6.000, 6.500, 7.000, 7.300, fiindcă oricum este o populație mult mai mare decât habitatul pentru acest animal. Este pe vârful piramidei, în afară de om nu are niciun dușman și trebuie să vedem cum gestionăm, fiindcă din 2015, sau din 2016 există niște restricții și vedem că intră în zona locuită de oameni, în mediul rural, în mediul urban, apar peste tot. Deci, în acest moment, în primul rând trebuie să vedem exact care este populația de urși, după aceea care este habitatul, ce poate susține România, și se pot găsi soluții, hai să spunem așa, corecte și din punctul de vedere al populației de urși, dar și din punct de vedere al locuitorilor în zonele unde trăiesc și urșii, mai ales în Harghita, Covasna, Mureș, Brașov, Prahova, Sibiu”, a spus Kelemen Hunor.
„Nu este o temă a UDMR. Este o temă pentru fiecare om a cărui viață îi este pusă în pericol. Aici nu e o chestiune de UDMR sau ne-UDMR. Mergeți la mine în Harghita, la Cârța, și vedeți înregistrarea în curtea școlii noaptea, că-s camere. Și veți vedea cum sare ursul în curtea școlii noaptea, se uită la tomberon, tomberonul este gol, nu găsește mâncare, pleacă. Și ce face copilul dacă ursul sare gardul ziua, și nu noaptea. Deci sunt lucruri despre care trebuie să discutăm. Totuși, noi nu am fost aleși de urși, am fost aleși de oameni și trebuie să existe un echilibru în tot ce înseamnă gestionarea acestei probleme. Nu împotriva urșilor, ci în apărarea oamenilor”, a mai spus vicepremierul din partea UDMR.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!