Klaus Iohannis a decorat marți voluntari din echipele de acordare a primului ajutor în caz de situații de urgență. Președintele a evidențiat implicarea și sacrificiul acestora în momente cheie ale pandemiei. „Ați văzut chipuri brăzdate de suferință, ochi înlăcrimați care implorau salvarea și v-ați confruntat cu dezolarea. Cu toate acestea, ați găsit mereu puterea de a merge mai departe, înfruntând pericolul, indiferent de consecințe. Vă mulțumesc pentru tot ce faceți”, a spus președintele.
Domnule ministru, Domnilor secretari de stat, Doamnă manager general, Doamnelor și domnilor,
Dragi voluntari, Bine ați venit la Palatul Cotroceni!
Sunt onorat să găzduiesc acest eveniment, care marchează prețuirea și recunoștința pentru contribuția dumneavoastră esențială la dezvoltarea unei societăți mai bune.
România va deveni țara pe care ne-o dorim prin implicarea solidară a cât mai multor oameni responsabili, care își sacrifică timpul și sunt gata să-și pună abilitățile în slujba ajutării semenilor, pentru a reduce marginalizarea și inechitățile, pentru a combate sărăcia și abuzurile.
Dumneavoastră, cei prezenți astăzi aici, ați fost un sprijin important pentru cadrele medicale care se luptă zilnic pentru a salva vieți, într-una dintre cele mai grave crize sanitare din istorie. În acești ultimi doi ani, ați fost alături de cei mai greu încercați și le-ați alinat durerea, le-ați dat speranță că acest calvar se va termina, iar ei se vor putea întoarce sănătoși acasă, alături de cei dragi.
Ați văzut chipuri brăzdate de suferință, ochi înlăcrimați care implorau salvarea și v-ați confruntat cu dezolarea. Cu toate acestea, ați găsit mereu puterea de a merge mai departe, înfruntând pericolul, indiferent de consecințe. Vă mulțumesc pentru tot ce faceți, pentru că nu ați ezitat să puneți pe primul loc binele celorlalți! Curajul cu care v-ați adaptat acestei perioade extrem de dificile este exemplar, în contextul în care pandemia de COVID-19 a însemnat în primul rând foarte multă incertitudine.
Doamnelor și domnilor,
În aceste momente excepționale pe care le traversăm cu toții, acțiunile dumneavoastră reîncarcă de semnificație concepte precum cel de voluntariat și de angajament social. Asumarea responsabilității sociale este o alegere a celor mai puternici, a celor care nu pot trece nepăsători pe lângă nedreptate, boală ori sărăcie. Recunoscând meritele celor decorați cu acest ordin, statul român prețuiește potențialul societății civile, precum și capacitatea fiecărui cetățean de a contribui la edificarea unei Românii mai bune.
Curajul și altruismul de care dați dovadă creează premisele pentru o națiune puternică și solidară. Sunt bucuros că astăzi am această ocazie de a vă arăta faptul că românii vă văd și vă apreciază. Ne înclinăm în fața dârzeniei și compasiunii pe care le manifestați zi de zi.
Sacrificiile pe care le faceți atât dumneavoastră, cât și familiile dumneavoastră, puterea interioară pe care o emanați de fiecare dată când luptați pentru viețile celor aflați în suferință, voința și energia sunt valori care ajută societatea noastră să se primenească din punct de vedere moral.
Ordinul Meritul pentru promovarea drepturilor omului și angajament social surprinde esența misiunii de întrajutorare și reprezintă o recunoaștere a celor care cred că stă în puterea noastră să construim o societate a oportunităților deschise tuturor, fiind mereu alături de semenii noștri aflați în nevoie.
Vă îndemn să rămâneți la fel de implicați, motivați și perseverenți și adresez tuturor românilor un apel la unitate, speranță și curaj în lupta pentru același obiectiv: depășirea pandemiei. Vaccinarea rămâne singura cale eficientă pentru a ne proteja de formele severe de boală. Doar prin vaccinare vom putea pune capăt acestei crize sanitare și ne vom putea recâștiga normalitatea.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!