Președintele Klaus Iohannis a vorbit, joi, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. „Am avut o convorbire telefonică cu preşedintele Zelenski pentru a îl asigura de sprijinul și solidaritatea României. Ne vom coordona cu partenerii noştri pentru a sprijini Ucraina prin intermediul asistenţei umanitare”, a scris șeful statului pe Twitter.
„Am avut o convorbire telefonică cu preşedintele Zelenski pentru a îl asigura de sprijinul și solidaritatea României, care susține suveranitarea şi integritatea teritorială a Ucrainei în faţa agresiunii militare iresponsabile a Rusiei. Ne vom coordona cu partenerii noştri pentru a sprijini Ucraina prin intermediul asistenţei umanitare”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.
Joi, după ședința CSAT, Klaus Iohannis a subliniat că România condamnă ferm agresiunea complet nejustificată, ilegală și neprovocată a armatei ruse împotriva Ucrainei și a subliniat că singura soluție de a depăși cu bine această gravă criză este cea diplomatică.
Președintele le-a transmis românilor că România beneficiază de cele mai ample garanții de securitate posibile și niciodată în istorie, țara nu a fost mai bine protejată în fața oricărei potențiale agresiuni.
De asemenea, Iohannis a spus că România este pregătită să facă față oricăror consecințe economice și umanitare pe care le-ar putea genera un eventual conflict de durată între Rusia și Ucraina.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!