Președintele Klaus Iohannis cere Partidului Național Liberal să ia o decizie în privința ministrului de Interne, Lucian Bode acuzat de plagiat în teza sa de doctorat. Șeful statului admite că sunt probleme în acest caz, care „trebuie luate foarte în serios”. Klaus Iohannis speră că PNL va lua o decizie clară până la rotația guvernamentală.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat joi că „sunt probleme” care „trebuie luate foarte în serios” în ceea ce privește acuzațiile de plagiat care vizează teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode. Șeful statului a precizat că se așteaptă ca „până cel târziu” la rotația guvernamentală „să se ia o decizie clară în acest sens”.
„Din câte am înțeles din spațiul public este adevărat că acolo sunt probleme” care „trebuie luate foarte în serios”, a declarat Iohannis, răspunzând la o întrebare a Emei Stoica, jurnalist Digi24.
„Eu am încredere că PNL și domnul Bode personal vor analiza aceste chestiuni și impactul politic. Mă aștept ca cel târziu până la rocadă sau rotația guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens”, a afirmat președintele.
Reamintim, comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai a analizat teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, și a ajuns la concluzia că „suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate”, iar „abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!