Ludovic Orban nu exclude să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024: „Odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal trebuie să iau foarte în serios şi candidatura la preşedinţia României”.
„E prematur, cum a spus colegul meu Florin Cîtu, să vă dau un răspuns. Sunt conştient de faptul că odată înscris în lupta pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, odată cu acest mandat, trebuie să iau în calcul şi candidatura la preşedinţia României, pentru că preşedintele Partidului Naţional Liberal va trebui să între în lupta pentru alegerile prezidenţiale din 2024”, a spus Ludovic Orban, la Kanal D, potrivit Mediafax.
El afirmă că este un om care are în vedere toate alternativele: „În politică e bine să ai o gândire strategică”.
„Am în vedere toate alternativele posibile. Voi face analize serioase, voi studia foarte bine situaţia şi voi acţiona prin decizii potrivite, pentru obiectivul de a câştiga alegerile prezidenţiale cu cel mai bun candidat. Răspunsul este că ştiu că odată cu candidatura la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal trebuie să iau foarte în serios şi candidatura la preşedinţia României”, explică Orban.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!