"Nu sunt de acord ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere", a transmis ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Acesta a mers vineri la două trezorerii din Bucureşti, pe fondul protestelor spontane declanşate de angajaţii din Finanţe la nivelul întregii ţări.
"'Atunci vă așteptăm la noi la sediu să bem o cafea împreună', mi-au spus la finalul protestului de ieri doamnele de la Trezorerie.La prima oră am fost acolo, am reuşit să ajung azi la două trezorerii din Bucureşti. În câteva minute holul s-a umplut de oameni, cu care am reuşit să stau de vorbă. Am putut să mă aflu în mijlocul lor şi să văd cum lucrează, să înţeleg provocările cu care se confruntă şi să împărtăşim câteva zâmbete pe parcurs. Două aspecte au fost de mare interes şi am vrut să fie clare: toţi îşi primesc salariile şi nu vor fi probleme cu plăţile; niciun angajat nu va fi în situaţia să dea examen pentru a-şi păstra postul. Un lucru cu care le-am spus însă că nu sunt de acord şi pe care îl voi susţine în continuare este ca angajaţii cu venituri foarte mari să primească şi diferite beneficii suplimentare, la care omul de rând nu ajunge nici să spere. Ei, fiind inima financiară a ţării, ştiu mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat joi proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.
Citește și: Ministrul finanțelor a anunțat reduceri de cheltuieli bugetare de 2,5 miliarde lei. Lista măsurilor
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!