Vladimir Putin a anunţat miercuri, 21 septembrie, o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor „operaţiunii militare speciale” în Ucraina. În acest context, Marian Godină a explicat ce învață un tânăr în cadrul stagiului militar satisfăcut pe model sovietic, într-o postare pe Facebook.
„Stagiul militar satisfăcut pe model sovietic, adică așa cum a fost și în România, învață un tânăr să se lase umilit, batjocorit. Îl învață ierarhia, învață că un limbric ajuns cu trei luni mai devreme îi poate da ordine doar pentru că are mai multă "vechime", nu pentru că e mai bun.
În armata obligatorie erai pregătit pentru societatea coruptă, văzând că nepotul vreunui gradat poate ieși din unitate când vrea, nu prea face instrucție, în timp ce tu, care nu ai pe nimeni, nu ai acces la asemenea facilități.
Stagiul militar obligatoriu te învăța să întinzi bine cearșaful pe pat, să cureți cartofi, să tai varză, să culegi porumb.
Ca pregătire militară ieșeai de acolo știind să demontezi și să montezi un Kalasnicov, să-l cureți până nu are nicio urmă de murdărie. Mai puțin să tragi cu el. Mai învățai eventual câteva reguli de siguranță, astfel încât să nu te împuști singur, să nu îndrepți arma accidental spre alte persoane.
În concluzie, mobilizarea nu "produce" soldați, ci doar niște carne de tun. Săracii oameni...", a scris Marian Godină pe Facebook.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!