Mario Iorgulescu a primit astăzi, 18 octombrie, verdictul final din dosarul în care este acuzat de omor, în urma unui accident rutier petrecut în 2019: 13 ani și 8 luni de închisoare. Decizia Curții de Apel București este definitivă și executorie.
Conform Libertatea, care citează decizia instanței, Mario, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a primit 12 ani de închisoare pentru omor în cazul accidentului de circulație petrecut în septembrie 2019. La această pedeapsă, magistrații au adăugat o treime din condamnarea de doi ani de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și încă o treime din pedeapsa de 3 ani de închisoare primită de Iorgulescu în 2018 pentru complicitate la lipsire de libertate.
Mario Iorgulescu nu este, însă, în țară, căci imediat după comiterea accidentului a plecat în Italia, dar a fost judecat în lipsă. Avocații lui spun că se află internat într-o clinică din provincia Como și au cerut ca tânărul să fie judecat pentru ucidere din culpă, nu pentru omor, dar cererea lor a fost respinsă.
Din august 2020, de când dosarul său a fost trimis în instanță, Mario nu a putut fi audiat de niciun judecător, nici măcar prin videoconferință.
În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, soldat cu moartea unui bărbat, tatăl a doi copii, după ce a consumat cocaină şi alcool. Imediat după producerea accidentului, Iorgulescu Jr. a fugit în Italia.
Ascultă Digi FM Live, pentru cele mai noi știri, la fiecare 30 de minute.
Ca să știi!
Puteţi urmări Știrile Digi FM şi pe Google News şi WhatsApp!